Anii au trecut...
Terminasem anul doi de faculatate, eram peste tot si de fapt nu eram nici unde!
In viata mea , toate se succedau extrem de repede.... fara inceput si fara sfarsit. In ce parte sa merg? Nu aveam curaj pentru a schimba ceva! Aveam nevoie de ajutor! Ajutor, pe care uitasem, ca il pot cere! Multumesc, pentru ca El a decis pentru mine si a intervenit, oprind dezastrul!
Scoala nu imi mai satisfacea curiozitatea, ma dezamagise... Imi doream sa invat, dar pentru ca nu mi-am asumat semnele pe care le primisem, si acceptasem ca altcineva sa decida pentru mine, am ramas acasa, invatam acolo... desi sufletul meu imi urla ca gresisem!! Eu vroiam in marle oras!! Ce caut inca aici??? Speranta ca intr-o zi voi ajunge acolo, inca nu murise.
Traiectoria vietii mele, era cu siguranta una gresita, si nu doar legat de locul unde invatam. Era gresita din toate punctele de vedere! Ma indreptam catre dezastru!
Pierdusem barbatul pe care il iubeam. Il iubeam din prima clipa, in care un copil isi da seama de prima diferenta dintre oamenii... ca exista femei si barbati. Pierderea lui de atunci, o pun acum, pe seama egoului meu, extrem de puternic... Nu reuseam sa imi controlez disperarea... cautam... il cautam printe toti cei care ma inconjurau... si l-am cautat pana azi, cand reintalnindu-ne dupa atatia ani, am inteles ca evolutia inseamna TOTUL, bine si rau. Si am inteles ca cel mai corect pentru tine si spriritul tau este sa accepti, ca atunci cand lucrurile se intampla cand esti pregatit sa se intample, viata este minunata! Atunci cand ceri, si ti se da, si nu esti pregatit pentru ceea ce ai crerut, ... cazi... si poate nu te mai ridici niciodata! Multumesc Doame! Multumesc, pentru ca m-ai ridicat! - asta este o alta poveste - Astazi sunt pregatita pentru el! Cu rabdare... Multumesc, pentru toate binecuvatarile primite!
Atunci nu stiam ca in interiorul meu exista spirit si ego... lumina si intuneric... Iar egoul meu avea din ce sa se hraneasca... si crescuse, crescuse foarte mult, cerintele lui erau din ce in ce mai mari!
Pana intr-o dimineata de duminica in jurul orei 6.30, cand m-am ridicat din pat, cu o nevoie intensa de a plange! Ne aflam intr-un week –end in afara orasului, intr-o statiune, patru prieteni! Stiam ca trebuie plang.... nu puteam in camera, deranjam... si pe deasupra nu aveam explicatie pentru starea in care ma aflam! M-am dus la baie si am inceput sa plang..., nu reuseam sa imi amintesc visul care ma trezise. Plangeam, si vroiam acasa! Cu disperare vroiam acasa, stiam ca se intamplase ceva si nu stiam ce... nu imi aminteam...
Ajunsa acasa , mama mea ingrijorata pentru mine, suparata pe viata, imi spune: A murit! A murit, Ramona!
Atunci am stiut! Atunci mi-am amintit visul... care nu fusese un vis... luasem parte la trecerea ei! Iar acel moment mi-a marcat existenta!
Un accident de masina, ea era intinsa pe sosea, paramedicii incercau sa o resurciteze, la un moment dat, se ridica in sezut se uita la mine, zambeste...si .... pleaca! Era in pragul casatoriei, veneau acasa pentru ca iubitul ei sa o ceara de la parinti..., atat de frumosa, de blanda, de ambitioasa! Dorea cu disperare sa isi depaseasca conditia! Si totcmai ce reusise!
Au adus-o acasa, si in noaptea in care a venit, printr-o conjunctura de situatii, raman singura cu ea... doar noi doua... incercam sa inteleg... De ce??? Nu am reusit sa inteleg atunci, .... nu am reusit sa inteleg, de ce ziua in care o duceam spre locul de veci era aceeasi zi, in care in urma cu multi ani imi condusesem tatal pe ultimul drum... el murise pe 5 iulie, ea pe 4 iulie, pe amandoi i-am condus pe ultimul drum pe 7 iulie... plangeam... pentru ea, pentru el, pentru mine!
In momentul in care funerariile ei s-au incheiat, am vazut semnul! Un semn major! Acum viata mea se va schimba... se terminase inca un ciclu! Aceste zile, in jurul datei de 5 iulie, sunt marcante pentru mine... si ciclcic in jurul acestei date viata mea se schimba major!
Ochii mari, negri, si plini de stralucire, vegheaza asupra mea! Sacrificiul ei, nu a fost inutil! Din acel moment, desi ignorasem, tot ceea ce mi se aratase, viata mea a luat o alta intorsatura! Eram pe drumul cel bun! Stiam ca cel mai important pentru mine este sa invat, iar pentru ca scoala nu imi mai oferea ceea ce aveam nevoie, m-am angajat!
Am fost norocoasa, sau mai bine spus cei doi isi facusera traba. Lucram intr-un loc in care m-am format atat ca si om, cat si profesional . Oamnenii care m-au indrumat sunt minunati, sau au fost, pentru ca unii au plecat intre timp dintre noi. Iar, eu le voi multumi atat timp cat traiesc. Le multumesc pentru tot ceea ce mi-au dat! In anii pe care i-am petrecut langa ei mi s-a consolidat certitudinea, ca am venit in aceasta viata, cu meseria pe care o practic. Imi place, ma simt implinita atunci cand muncesc, iar satisfactiile pe care mi le-a dat de-a lungul anilor au fost imense! Veti spune: pentru asta ai facut ocolul... poate da, poate nu... insa cu siguranta mi-am folosit liberul arbitru, si din nou... poate, in mod eronat.
Desi nu de putine ori am gresit, chiar monumental... greseli pentru care mi-am cerut iertare, pentru unele inca ma rog sa imi fie iertate, iar pentru altele inca incerc sa ma iert, important de spus, este ca dupa 6 ani ajunsesem in marele oras! Aici trebuia sa ajung!
Bucla pe care am facut-o a fost dureroasa, pentru mine, familia mea, prietenii mei.... si asta doar pentru ca eu, desi ma pregatisem sa invat in marele oras, tot ce imi doream era sa ajung acolo, nu am avut curajul de a-mi urma semnele la timpul potrivit!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu