BINE... am dorit sa
fie bine!
Pentru toti in jurul meu, dar am uitat ca intai trebuie sa imi fie mie bine, ca
apoi cei din jurul meu sa beneficieze de binele meu!
Acum stau si ma uit la
ei si nu imi vine sa cred ce lectie poate
sa imi de-a viata! Nu imi vine sa cred ca tot ceea ce am crezut despre oameni,
in slujba carora m-am pus fara sa carnesc, este fals!
Pentru ca mai acum
catva timp o parte din acea multime care ma inconjura a disparut, si a disparut lasand dare adanci
in sufletul meu... A disparut, calcandu-ma in picioare! Veti spune... pentru ca
le-ai permis! Si DA, le-am permis,
deoarece in viziunea mea fiecare om are
dreptul la prezumtia de nevinovatie, si trebuie creditat!
Doar ca acum situatia
se repeta, doar ca oamenii care dispar din jurul meu, sunt oamenii cei mai
apropiati.... deci nu am invatat lectia
de acum doi ani... o concluzie foarte tirsta....
Si totusi.... Cat poate
fi de gresit? Cat de mare este pacatul,
ca eu, inca cred in oameni? Inca, cred in sufletele lor!
Nu conteaza ce au
facut! Nu conteaza suferinata mea, atat timp cat ei mai au o sansa sa inteleaga
ca suntem aici, impreuna pentru a invata!
Nu cred ca Bunul
Dumnezeu, ne-a lasat sa venim pe pamant, pentru a face greseli fara a le
costientiza, si mai ales, sa nu facem
nici un gest, cat de mic, pentru a intelege ca, daca noi nu ne iubim intre noi,
ca si oameni, nu putem evolula!
Cum poate cineva sa
spuna: eu imi iubesc, pisica, catelul, casa, sau masina, fara sa poata sa simta
ce-a mai mica consideratie fata de semenii lui?!
Cum poate cineva sa
isi iubeasca copilul, atat timp cat nu realizeaza ca suferinta provocata de el
altora, este trimisa in Univers, de unde poate oricand sa se intoarca, nu doar
asupra lui, ci, chiar si asupra celor dragi!
Dupa mine respectul este
cea mai mare forma de iubire! Atata timp
cat te respecti pe tine, te iubesti,
respecti, adica iubesti si tot ceea ce
te inconjoara! De aceea, cred eu, marii
ganditori sustin ca ne-am nascut pentru iubire! Sa iubim, sa fim iubiti! Respectand!
Nu sunt eu in masura, sa dezleg misterele gandirii omenesti, sunt prea mica pentru asta! Eu vreau
doar sa inteleg, de ce, daca eu imi doresc din tot sufletul sa pot face bine
celor din jur, si implicit mie, si fac tot ce imi sta in putinta in aceest sens,
totusi nu reusesc sa evoluez?
Poate pentru ca, nu imi
este permis! Nu imi este permis, sa intervin in viata celor dragi, sa ii
sustin... poate ca beneficiile transmise de mine, nu sunt vazute de ei ca si beneficii! Altfel nu imi explic!
Daca ma gandesc ca, nu
am voie sa intervin, pentru ca, fiecare a venit acum, aici, sa ne invatam lectiile, iar eu intervenind,
lectiile nu pot fi duse la capat, parca... furtuna pe care o am in fata, se mai domoleste!
Si pana aici... nu este
nimic... ceea ce ma deranjeaza in cel
mai crancen mod, este faptul ca.... Ok! Nu mai ai nevoie de mine , nu mai ai
nevoie de ceea ce fac, sau am facut pentru tine, ti-a ajuns, si poti sa te
debarasezi usor, de tot ceea ce insemn eu! Asta nu este o problema, se poate termina,
simplu... dar, totusi Tu nu inchei simplu acest schimb de viata, pentru ca as
minti sa spun ca eu nu am primit nimic in schimb, Tu il inchei prin tradare! Si nu te opresti
doar aici, ci emiti in continuare tot felul de energii negative, energii care
imi fac rau! Rau de care eu nu am nevoie, pentru ca, chiar daca Tu nu mai faci
parte din viata mea, sunt alte persoane, fata de care eu am tot felul datorii, datorii pe nu le pot onorara, si din cauza energiilor
tale negative, care imi pun tot felul de piedici!
Si ca sa fie clar
pentru toate persoanele vizate, atunci cand s-au rupt legaturile dintre noi, eu nu am uitat ca v-am iubit!
Te-am iubit pentru ca
ai fost prietena mea, pentru ca ai fost langa mine, cand am avut nevoie de un
umar pe care sa plang, de un ajutor, pe care mi l-ai dat neconditionat, pentru ca m-ai ascultat, cand nimeni nu o facea, te-am
iubit pentru tot ceea ce ai facut pentru mine si copilul meu, ... desi, situatia
in care ne-am imprietenit a fost una bizara... bizar..., este putin spus! Iar acum, imi este dor de tine! Esti singura persoana dintre cele o mie disparute din jurul meu,
de care, chiar imi este dor!
Te-am iubit pentru ca
esti un om bun! Pentru ca am avut impresia ca impreuna putem muta muntii din
loc! Pentru ca faceam o echipa extraordinara impreuna! Cel putin asta a fost
impresia mea... Atat de mult te-am iubit incat, am intrat in familia ta
neconditionat, doar ca tu ai considerat ca, statusul de membru al familiei tale,
este mult prea mult, pentru mine... dar copilul nu are nici o vina! Eu consider
ca, doar noi amandoua, suntem vinovate! Spatiul de care fiecare avea nevoie, nu a fost respectat, de nici
una dintre noi!
Te-am iubit atat de
mult incat atunci cand existenta ta ajunsese in acel punct critic, incat se punea
problema sa dispari dintre noi.... am crezut ca si viata mea s-a terminat! Nu imi
vedeam viitorul, fara ca tu, sa nu faci parte din el! Te-am iubit atat de mult incat copilul meu de
3 ani si jumatate, atunci cand i-am spus `` Mami, te iubesc!`` mi-a raspuns:
``Nu ma iubesti, tu o iubesti pe ..ea!``
Te-am iubit, si te voi
iubi toata viata mea, pentru ca tu imi esti dat de Dumnezeu, nu te-am ales ca
pe un prieten..., iar lucrul acesta nu
se poate schimba! Faci parte din viata mea si vei face parte, pana cand vom inchide ochii, chiar daca ne
place sau nu! Sa nu uitam, ca pana sa
apara Matei in viata mea, tu ai fost ``cel mai iubit dintre pamanteni``!
Iar acum pentru final,
pentru ca nu sunt cea care sa arunce cu pietre, si pentru ca imi doresc din tot
sufletul sa va gasiti linistea, liniste care imi va aduce si mie liniste, si
vom putea merge mai departe, vreau sa stiti ca eu v-am iertat pentru tot ceea
ce a fost! V-am iertat de mult! Desi nu mi-ati cerut-o, eu totusi am facut-o,
in virtutea iubirii pe care v-am purtat-o, si care nu poate fi uitata!
Si pentru ca nici un
om nu este fara de greseala, imi cer iertare pentru tot ceea ce am gresit in
fata voastra, cu gandul, fapta sau vorba!
...dar, drumul meu continua, chiar daca voi ati cotit la dreapta, la stanga, sau v-ati intors inapoi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu