M-am ridicat din fotoliul confortabil, din anticamera unui mare maestru reiki din oras, unde cautam niste raspunsuri, raspunsuri privind interiorul meu...
La prima vizita pe care am facut-o acestui domn, primisem indicatii, privind anumite actiuni viitoare, care ar fi trebuit sa ma ajute sa gasesc ceea ce caut de mai mult timp...
Astazi, desi nu reusisem sa-i urmez indicatiile decat in proportie de 80%, mi-am spus ca ar trebui totusi sa incerc sa am o discutie cu dansul... tot pentru intrebarile care ma macina...
Asteptand-mi randul in acel fotoliu confortabil, incercand sa ma relaxez pe muzica minunata a lui Sarah Brightman, si avand o discutie interesanta cu Mine, discutie pe care nu reuseam sa o duc in punctul in care imi doream, ceea ce ma nemultumea.. dintr-o data fara sa realizez prea mult ceea ce fac, ma ridic, imi salut colegii de asteptare, si plec.. Convinsa fiind, ca singura persoana care ma poate ajuta, sunt Eu! Atat de convinsa incat mergand spre masina, in momentul in care imi ajug la urechi acordurile minunate ale marsului Radetzky, imi spun: Acesta este semnul pe care il asteptam! Nu gresesc! Eu sunt cea care detine toate raspunsurile! In MINE trebuie sa caut!
Nici in visurile mele cele mai urate, nu mi-am inchipuit ca o situatie petrecuta in aceeasi zi a saptamanii trecute, se poate repeta! Si nu doar ca se repera in proportie de 90%, dar probabil pagubele provocate sunt duble! Aceste doua situatii, plus tot ceea ce ma apasa de multa vreme, la un loc, au facut un mare POC! Iar eu am explodat! Am plans atat de mult incat, efectiv nu mai vedeam pe unde merg. O disperare crunta m-a cuprins din toate partile, incat pentru cateva ore, realmente am uitat cine sunt! Persoana care m-a ``lasat`` sa plang pana la sfarsit a fost Matei, baietelul meu de nici 5 anisori! Am plans in fata lui pentru prima si ultima oara! Ochisorii lui mari si negri, imi strigau: Mami, ce ai? De ce plangi? Eu nu te cunosc asa! Mami, te rog! Si totul pana la momentul la care in minte mi-au aparut acordurile vestitului mars Radetzky.
La prima vizita pe care am facut-o acestui domn, primisem indicatii, privind anumite actiuni viitoare, care ar fi trebuit sa ma ajute sa gasesc ceea ce caut de mai mult timp...
Astazi, desi nu reusisem sa-i urmez indicatiile decat in proportie de 80%, mi-am spus ca ar trebui totusi sa incerc sa am o discutie cu dansul... tot pentru intrebarile care ma macina...
Asteptand-mi randul in acel fotoliu confortabil, incercand sa ma relaxez pe muzica minunata a lui Sarah Brightman, si avand o discutie interesanta cu Mine, discutie pe care nu reuseam sa o duc in punctul in care imi doream, ceea ce ma nemultumea.. dintr-o data fara sa realizez prea mult ceea ce fac, ma ridic, imi salut colegii de asteptare, si plec.. Convinsa fiind, ca singura persoana care ma poate ajuta, sunt Eu! Atat de convinsa incat mergand spre masina, in momentul in care imi ajug la urechi acordurile minunate ale marsului Radetzky, imi spun: Acesta este semnul pe care il asteptam! Nu gresesc! Eu sunt cea care detine toate raspunsurile! In MINE trebuie sa caut!
Nici in visurile mele cele mai urate, nu mi-am inchipuit ca o situatie petrecuta in aceeasi zi a saptamanii trecute, se poate repeta! Si nu doar ca se repera in proportie de 90%, dar probabil pagubele provocate sunt duble! Aceste doua situatii, plus tot ceea ce ma apasa de multa vreme, la un loc, au facut un mare POC! Iar eu am explodat! Am plans atat de mult incat, efectiv nu mai vedeam pe unde merg. O disperare crunta m-a cuprins din toate partile, incat pentru cateva ore, realmente am uitat cine sunt! Persoana care m-a ``lasat`` sa plang pana la sfarsit a fost Matei, baietelul meu de nici 5 anisori! Am plans in fata lui pentru prima si ultima oara! Ochisorii lui mari si negri, imi strigau: Mami, ce ai? De ce plangi? Eu nu te cunosc asa! Mami, te rog! Si totul pana la momentul la care in minte mi-au aparut acordurile vestitului mars Radetzky.
Atunci mi-am adus aminte cine sunt, si ca viata merge inainte!
De astazi, viata mea merge inainte in ritmul Radetzky March!
Raspunsurile stau pitite in noi, iar noi le cautam frenetic, cine stie pe unde... Atunci viata ne da cate o plama, sa ne aminteasca.... Sa ne aminteasca de NOI!
Raspunsurile stau pitite in noi, iar noi le cautam frenetic, cine stie pe unde... Atunci viata ne da cate o plama, sa ne aminteasca.... Sa ne aminteasca de NOI!
Te iubesc, Viata!!!! Chiar daca ma pui la incercare, atat de mult incat, urlu din toate incheieturile: ``nu mai poooot!`` Stiu ca mai pot, si mai stiu ca niciodata nu imi dai, decat atat cat pot duce!!! Asa ca mergem mai departe, IMPREUNA, EU SI CU TINE - VIATA MEA! Esti Darul meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu