joi, 3 mai 2012

Despre....


Nu sunt atat de sarac, incat sa nu am o vorba buna pentru un om care are nevoie de sustinere morala.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu am lacrimi pentru a plange alaturi de un prieten.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu am zambete pentru cei care le-au uitat.
Nu sunt atat de sarac, incat sa uit sa rad in hohote, chiar și atunci cand am necazuri.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu dau din forta mea, celor aflati la pamant.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu am ganduri frumoase pentru oamenii din viata mea.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu mai cred in oameni, din cauza ca cineva m-a mintit.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu impart și cu ceilalti, din ceea ce am.
Nu sunt atat de sarac, incat sa uit sa le fac oamenilor cate o bucurie.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu am o mangaiere pentru un animalut.
Nu sunt atat de sarac, incat sa tin bratele incrucișate in loc sa ofer o imbratișare.
Nu sunt atat de sarac, incat sa nu mai iubesc, pentru ca oricata iubire aș darui, am din ce in ce mai multa.
Nu sunt atat de sarac, incat sa stau numai cu mainile intinse pentru a primi.
Nu sunt atat de sarac, incat sa imi vand sufletul pentru lucruri și bani.
Nu sunt atat de sarac, incat sa imi uit amintirile.
Nu sunt atat de sarac, incat sa imi pierd valorile.
Nu sunt atat de sarac, incat sa raman fara vise, din cauza deziluziilor.
Nu sunt atat de sarac, incat sa raportez totul la „eu”.
Si cu regret constat ca sunt prea multi saraci in jur.



Nu mai am timp sa regret ce-am facut, ce n-am facut, ce am spus și ce nu am spus...
Nu mai am timp sa imi incarc sufletul cu rautati, sa ma impovarez cu ganduri negative și probleme inchipuite.
Nu mai am timp de flecareala inutila și nici sa mai stau in preajma oamenilor pesimiști.
Nu mai am timp sa plang dupa oameni care m-au parasit și dupa oameni care nu au știut sa ma iubeasca.
Nu mai am timp sa ma intorc pe drumuri pe care le-am abandonat.
Nu mai am timp sa aștept dupa oameni indeciși, care nu știu ce vor.
Nu mai am timp sa ma lamentez, sa imi invoc mereu trecutul, eșecurile și greșelile.
Nu mai am timp sa alerg dupa iluzii și nici sa mai visez visele altora.
Nu mai am timp sa ma las folosit, mintit, inșelat, tradat și ranit.
Nu mai am timp sa ma cert, pentru ca nu mai am timp sa ma impac.
Nu mai am timp sa plec, pentru ca nu mai am timp sa ma intorc.
Nu mai am timp sa uit cine sunt și nici sa fiu cine vor altii sa fiu.
Nu mai am timp sa ma incarc cu complexe, nici sa ma simt neimportant, urat, respins și nedorit.
Nu mai am timp sa ascult zvonuri despre mine, critici, reproșuri și pareri subiective.
Nu mai am timp sa ma justific și nici sa fac eforturi sa dovedesc cine și cum sunt.
Nu mai am timp sa-i ascult pe cei care incearca sa ma descurajeze, nici sa-i las pe unii sa imi organizeze viata.
Nu mai am timp sa aman sa traiesc așa cum vreau.





M-am condamnat prea mult timp pentru greseli, pentru vorbe spuse la nervi, pentru ca am ranit oameni care nu au meritat.
M-am condamnat pentru toate promisiunile pe care nu le-am respectat.
M-am condamnat pentru ceea ce nu am spus si nu am facut la momentul potivit, pentru drumuri abandonate, pentru ca nu am avut curaj sa imi ascult inima.
M-am condamnat pentru ca m-am trezit in fata unor usi inchise definitiv.
M-am condamnat pentru ca nu am stiut sa pretuiesc anumite persoane, pentru ca am alungat de langa mine oameni care m-au iubit.
M-am condamnat ca am luat decizii sub impulsul momentului, ca nu am fost matura cand a trebuit si copil cand am avut nevoie.
M-am condamnat pentru alegeri, pentru esecuri,
pentru vise pe care nu mi le-am implinit, pentru ca am trait jumatati de masura.
Azi m-am iertat pentru tot!
M-am iertat pentru tot ce m-am condamnat in trecut.
Am facut pace cu mine, pentru ca numai asa pot merge mai departe.
Am tot dreptul sa ma iert.
Si m-am iertat.



Va iert pe toti aceia care m-ati folosit, ascunși dupa o masca a bunelor intentii și a dragostei. 
Va iert pe toti aceia care mi-ati luat cate ceva, fie ca au fost lucruri, vise, planuri sau oameni dragi. 
Va iert pe toti aceia care m-ati mintit, care m-ati inșelat și care m-ati tradat. 
Va iert pe toti aceia care pentru o perioada de timp mi-ati luat increderea și curajul de a iubi. 
Va iert pe toti aceia care m-ati abandonat fara nicio explicatie, atunci cand nu ati mai avut nevoie de mine. 
Va iert pe toti aceia care m-ati amagit cu promisiuni, ca mai apoi, intr-o zi sa imi luati toate visele. 
Va iert pe toti aceia care m-ati parasit, uneori in cele mai grele momente ale vietii mele. 
Va iert pe toti aceia care m-ati impovarat cu griji, cu regrete și cu dureri nemeritate. 
Va iert pe toti aceia care ati incercat sa ma schimbati și sa imi luati libertatea de a fi eu. 
Va iert pe toti aceia care mi-ati luat liniștea și care m-ati impovarat cu nopti pline de framantari și de lacrimi. 
Va iert pe aceia care ati fost indiferenti la durerile mele și pe toti cei care m-ati neindreptatit. 
Va iert pe toti aceia incapabili sa ma cunoașteti, care m-ati judecat dupa prejudecati proprii și m-ati denigrat. 
Va iert pe aceia care ati facut din durerile și necazurile mele, bucuria voastra și motive de barfe. 
Va iert, pentru ca vreau sa imi eliberez sufletul și mintea de voi.
Nu sunteti demni de gandurile mele și nici nu va voi permite sa imi otraviti sufletul. 
Va iert și va uit.
Sa fiti fericiti!``







Toate textele in care ma regasesc 100%, sunt preluate de pe blogul Dnei Irina:  http://www.irinab.com/



marți, 1 mai 2012

Negarea

A fost un moment in viata mea in care ma invarteam intr-o ceata foarte deasa. 
Ceata formata in cea mai mare parte din NEGARE!
Si pentru ca sunt convinsa, ca nu doar eu am fost in situatia aceasta... va voi spune o poveste....
Pana sa vorbim despre negare trebuie sa citez, desi nu stiu pe cine..., dar nu mai conteaza, urmatoarele: ``Orgoliul izvoreste din vana inchipuire ca poti placea oricum si oricand oamenilor! Orgoliul pranzeste  cu bogatia, cineaza cu saracia, iar la culcare nu ii ramane deca rusinea!``  - Multumesc, Gabi pentru ca nu ai uitat! -
De ce vorbesc despre orgoliu?
Pentru ca de fapt, de aici, pentru cei mai multi dintre noi incepe problema...., problema orgoliului care duce printre altele, inevitabil la NEGARE!!
Asa cum spuneam nu demult,  in articolul ``dupa - amiaza vietii``,  ``Mesajele diminetii, ale Egoului, sunt despre ceea ce poti, si ceea ce nu poti sa faci, despre cum te defineste societatea…``  Orgoliul apartine Ego-ului...
Bineinteles ca nu doar orgoliul sta la baza Negarii...
Intotdeauna teama de necunoscut ne paralizeaza in primul moment...
Urmatorul moment, pentru a ne apara unele interese, mai mari, mai mici, sau chiar inconstiente, contestam realitatea. 
Teama de a ne asuma acea realitate ``groaznica`` ne impinge fortat catre NEGARE.
OK, ve-ti spune... Negam!! Si??! 
Ei, na! Buboiul este gata sa se sparga, mai ales cand  in fata Negarii, sta propriul Sine!!!
In mare, desi, destul de alambicata incercarea mea de a explica, sper totusi sa se fi inteles de ce folosim negarea....
Important este sa constientizam consecintele ei!!! 
Pe scurt... Orgoliul ma orbise intr-atat, incat nimic din ceea ce de fapt este corect si normal sa conteze in viata unui om, pentru  mine nu exista! 
Ma invarteam in jurul unor valori sau mai bine spus non-valori, care ma ajutau sa fug de realitatea ``groaznica`` care batea cu barosul la usa mea... 
Dar stiti voi ca `` la usa surdului, bati degeaba! Nu te aude nimeni!``, cam asa am functionat o perioada destul de lunga de timp...
Pana intr-o zi, cand Sinele meu s-a rasculat, si m-am trezit facand lucruri, care ar fi trebuit facute cu mult timp in urma, lucruri care de fapt le cerusem Domnului...
Nimeni nu spune ca banul este o non-valoare, ba din contra, banul este un dar de la Dumnezeu, important este sa constientizam acest lucru si sa il respectam la adevarata lui valoare, aceea de ``DAR``, pentru ca nerespectat fiind, banul intotdeauna se razbuna! 
Nimeni nu spune ca este rau sa ii ajuti pe cei din jur .... Este foarte bine, daca poti sa o faci, dar in acelasi timp sa sesizezi exact limita dintre mila si compasiune.... Avand doar 50 de kg, nu poti sari sa salvezi de la inec un om cu o greutate de 150 de kg, pentru ca aceasta inseamna sinucidere, implicit MILA, nu COMPASIUNE!
Nimeni nu spune ca munca este o non-valoare...., ba din contra ``munca este bratara de aur``... totusi cu o limita... Atunci cand iti sacrifici copii, familia, linistea..... pe altarul muncii, cand munca devine un drog, un drog care produce bani, bani care se duc de unde au venit si nu lasa in urma lor decat niste amintiri vagi ai unei asa zise fericiri, fericire pe care nici macar fotografiile din concediile petrecute, nu au reusit sa o surprinda, sa o contureze.... 
Atunci, inevitabil, ne intrebam..... pentru ce am pierdut atat amar de timp intr-un birou? 
:)))
Ahhhh, da.... pentru ca trebuie sa avem o casa mai frumoasa ca a vecinului.... stiti voi ca tapetul meu este adus din Grecia?.... pentru ca masina mea este mai buna decat a colegei mele...., pentru ca tu ai fost in concediu anul trecut in Turcia, iar eu doar la Mamaia, si pentru ca anul acesta vreau in Egipt, chiar daca situatia social-economica nu este foarte favorabila.... Daaaa..., pentru ca eu ma imbrac de la Afi Palace, iar tu de la Obor... si vrei sa iti permiti shoping la Milano.....
Si tot asa....
Toate acestea sunt orgolii, orgolii care formeaza realitatea ``groaznica``, de care ne este teama si pe care o aparam cu toata fiinta noastra, cu pretul NEGARII propriului Sine!