sâmbătă, 31 decembrie 2011

LA MULTI ANI!!!



Un an minunat, cu tot ceea ce va doriti, alaturi de cei dragi!

vineri, 30 decembrie 2011

Cuvantul....

https://plus.google.com/u/0/photos/105228323457033543279

/albums/5662645255271312113


Cuvantul fara lumina, nu reprezinta nimic!
Lumina cuvantului inalta simturile la ceruri, unde ele sunt binecuvantate, si apoi coborate in inima, acolo unde le este locul!


Simturile... Al saselea simt.... Interiorul.... De undeva, de acolo...  ceva, sau cineva, ne trage de maneca intotdeauna...
Doar ca noi, suntem foarte ocupati si nu avem timp....  sa simtim... 
Noi.... noi, doar auzim, ne place sa auzim.... sa auzim cuvinte... cuvinte goale, fara lumina! 
Nu stim sa facem diferenta.... 


Ce sunt cuvintele fara lumina...??!!
Sunt acele cuvinte, care la auzul lor, de regula, orgoliul este satisfacut -  exista si exceptii care intaresc regula!
Sunt acele cuvinte, pe care dorim a le auzi, pe care le cerem, si care ajung la noi, datorita insistentei noastre, insistenta manifestata in mod constient, sau inconsitent... DAR, sunt cerute de noi!
Sunt acele cuvinte care dor, care mai devreme sau mai tarziu, ataca stima de sine, si care prin lovitura aplicata duc la o lunga suferinta!


Acest gen de cuvinte, sunt intotdeauna semnalizate...  STOP! 
Semaforul... se aprinde culoarea rosie, a interiorului nostru, si ar trebui sa ne oprim din ascultat.... dar noi, pentru ca suntem avizi sa auzim, fortam galbenul si trecem mai mereu pe rosu!


Lumina cuvantului.... 
Atunci cand  cuvintele sunt luminate, interiorul tau semnalizeaza culoarea verde.
Tu stii!!
Aceste cuvinte se transforma instant intr-un ghem de simtaminte, care intregesc lumina ta interiora! 
Simtaminte care, odata ajunse in inima ta, raman acolo, pentru ca ele te fac sa traiesti intr-un mod pe care nu il poti uita niciodata!
Mod de a te simti .... hmmmm... stare care iti alimenteaza ca si o baterie, Viata!
Acel fel de a simti, fara de care nu putem trai impacati cu noi insine, si cu ceea ce ne inconjoara!
Lumina cuvantului....
Ceea ce insoteste un asemenea cuvant, de fapt, este IUBIREA.
Iubirea pe care, cel care ti-l adreseaza, o pune in el!
Iubirea face diferenta intre cuvantul luminat si cuvantul searbad!


Iubirea....  vindeca cuvantul....  






joi, 1 decembrie 2011

1 DECEMBRIE... Sarbatoarea originilor

LA MULTI ANI!
In aceasta dimineata m-am trezit cu gandul la sarbatoare, este 1 Decembrie... 
Soarele bland, inca, mangaie cu razele sale aproape inghetate, pamantul acestei tari minunate, numita astazi ROMANIA.
Astazi este ziua Ta!
In primul moment al diminetii, sentimentul de sarbatoare mi-a umplut  inima de bucurie!
Apoi deschizand ochii, aducandu-mi aminte de problemele noastre, ale tuturor.... deschizand site-urile de socializare, si fiind lovita de un partiotism nemaintalnit in restul anului, ma cuprinde o amaraciune, pe care inca incerc sa o sterg din imima mea!
In aceasta primavaratica zi de Decembrie - copacii au imugurit..... Dumnezeu se chinuie sa ne atraga atentia!- in care  toata Romania ar trebui sa sarbatoreasca LIBERTATEA, nu gasesc nimic.... un carlig... ceva.... Desi instinctul meu de supravietuire este foarte puternic, astazi gandindu-ma la tara mea, la noi ca si popor, nu gasesc in ce sa ma ancorez!
Este foarte grav!
As vrea sa fac atatea pentru Ea!
Dar nu pot singura!
Sunt constienta ca schimbarea la care visam toti, Libertatea pentru care au murit intr-un timp atat de lung, atat de multi oameni, exista in noi! Ne-a fost transmisa genetic!
Trebuie doar sa ne amintim, si mai ales trebuie sa incepem sa facem ``ceva`` pentru noi, pentru copii nostrii, pentru familia noastra.... 
Apoi atunci cand fiecare individ si-a facut datoria fata de  familia lui, sunt convinsa, ca si societatea mult dorita de strabunii nostrii, va reinvia!
Totul pleaca de la individ, de la unitate!
Unul, care cuprinde Totul!
Nu pot accepta ideea sacrificiului lor inutil!
Nu pot accepta faptul ca ne-a fost furat zambetul, de pe buzele copiilor nostrii!
Nu pot accepta faptul ca ne-au fost furate visurile atator oameni imbatraniti inainte de vreme, oameni pe care ii numim batrani, oamneni care nu au fost ``tineri`` niciodata! 
Despre noi nu mai vorbim, este inutil, noua ne-a ramas doar masca, care nici macar frumoasa nu este, pe care o purtam, atunci cand ne chinuim sa le spunem copiilor nostrii, cine suntem, de unde venim, care sunt valorile noastre, si tot ceea ce consideram ca este nevoie pentru ca drumul lor in aceasta existenta, sa fie asa cum si-au dorit cei care s-au sacrificat pentru noi, de-a lungul veacurilor!
Nu stiu cat vom reusi sa le sadim in structuri valorile corecte, pentru ca multe dintre aceste valori au ramas in urma, undeva pe drumul anevoios pe care l-a strabatut aceasta natiune!
Dar, pentru ca intotdeauna exista un ``dar`` ... Sunt convinsa ca suntem un popor iubit de Dumnezeu!
Si sunt convinsa ca la un moment dat ceva , ceva se va intampla... iar undeva in viitorul apropiat... Poporul Roman, poporul care se trage dintre cei mai  ``vechi``, va fi trezit!
Nu stiu cum, nu stiu cand, sau de cine! 
Stiu doar de ce!
Fiecare individ care formeaza acest popor, va sti cine este, de unde vine, si care ii sunt valorile corecte!
Atunci existenta noastra va fi asa cum visam astazi!
Si toate acestea,  pentru ca Dumnezeu, inca  ne iubeste!
Imi doresc sa traiesc acea zi, in care, nimic nu imi va umbri memoria strabunilor mei, pe care astazi de 1 Decembrie, o sarabatoresc!
La Multi Ani, tuturor romanilor!

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

Inima

Atat de mut timp a trecut, de cand nu am mai coborat din emisfera crebrala, incat  am  uitat cum este sa traiesti, altfel, decat in mod logic!
Toate bune si frumoase... pana aici. 
Dar, atunci cand esti pus in fata propriei tale inimi, cand iti este cerut sa alungi toate gandurile, care bantuie prin mintea ta.... si mai ales, reusesti sa ajungi in momentul, in care, este liniste in capul tau.... ceva fantastic, se intampla!!!
Traim in propria realitate, alaturi de un adevar relativ, creat de minunatul nostru partener, Creierul!
Acolo totul este gri! 
Da, gri!
Intotdeauna ceva nu merge asa cum iti doresti, intotdeauna sunt piedici, sau numiti-le cum doriti, dar niciodata nu se intampla ca in jurul nostru sa fie doar alb! Ca am intalni si negrul.... nu ar fi o problema, am sti cum jucam... in alb si negru... 
Insa, acel gri al zorilor de zi, care ne blocheaza prima respiratie constienta, ne face sa cautam in toate partile o scapare! 
Alb!
Lumina!
Liniste!


Cobori in  inima!
Iti este teama de ceea ce vei gasi acolo!
Atat de teama..... prima reactie, este...... Fuuugi!
Si fugi atat de tare, incat in urma ta, raman doar nori de praf!!
Cand ai obosit din cauza efortului depus, cand ai obosit, de a fugi, de a te ascunde,  te asezi pe o bordura pentru  a te odihni... capul tau este greu, asa ca dupa o betie crunta, totul se invarte in jurul tau, respiri sacadat..., iti sprijini capul  in palme, si realizezi ca nu ai scapat!
Inima ta, este tot acolo, doar ca acum bate mult mai tare! Iti sare din piept, rugandu-te sa te opresti, sa stai sa o asculti! Sa o asculti macar o clipa!
Dar, noi ... NU, si NU! Poate alta data!!!
Ferice de cel care se opreste la timp, si isi asculta Inima!
Eu nu sustin ca m-am oprit la timp! Spun doar ca m-am oprit, si... 
Atunci cand, mintea mea a tacut, goala fiind, de toate gandurile care ma bantuiau, de foarte multa vreme, cand am reusit sa intru in inima mea.... surprise!!!!
Ceea ce ma asteptam sa infrunt, este efectiv sters!
Ma intreb: De ce, am intarziat atat de mult??!!
Tatal meu..., mama mea...., fostul sot..., prietenii mei..., asa zisul meu iubit..., si multe altele..., toate sunt departe, acolo sus, in mintea mea, si atat!
In inima, am gasit bucuria copilului meu drag! Bucurie, care intotdeauna mi-a amintit, cat de mult ma iubeste, si cat de mult il iubesc!
Si am mai gasit in inima..... o mare surpriza! Atat de mare incat, acum, mi-am premis, pentru ultima oara, - asta este o promisiune facuta mie-  sa o pun sub lupa necrutatoare a creierului meu!
Am intors-o pe toate partile, am sucit-o, am rasucit-o, si dupa toata aceasta minutioasa cercetare....
Concluzionez: desi, ceea ce se intampla, pare ireal, desi toata logica imi urla in cap ``opreste-te``, desi auspiciile nu sunt tocmai favorabile....


Totusi Inima mea s-a indragostit!


Oare de ce ma mir? 
In Inima nu puteam, sa gasesc altceva, decat Iubire!
Si am gasit!
Am gasit....  iubirea pura pentru copilul meu, si am mai gasit, iubirea mea, pentru un om care merita sa fie iubit, pentru tot ceea ce reprezinta el in inima mea, si nu numai... Merita sa fie iubit neconditionat!


.... si era atat de aprope!


.... daca lasam inima sa conduca, si creierul sa execute, griul devine alb! Asta este o alta poveste!









vineri, 4 noiembrie 2011

Razbel....

Deci, aia Nu! 
Ailalta.... Nici atat! 
Hmmmm ....
Stiu de unde vine.... si mai stiu unde se duce!
Doar ce a plecat, si ma simt.... cuminte!!
Parca nici nu a fost!!!
Acum este devreme, dar maine poate fi prea tarziu!
Asta este .....
Dansam Katyusha!!



vineri, 28 octombrie 2011

Decizia!


 Cand te trezesti dimineata, in fata unor decizii pe care le amani, de mai mult timp... insa acum nu mai poti amana… sau in fata unora, venite peste noapte... la care, trebuie sa reactionezi imediat, altfel, dreptul tau la viitor, este influentat de Nehotarare... atunci, singurul lucru care iti ramane de facut este sa  te rogi: Doamne, Te rog, am nevoie de ajutorul Tau, de semnele Tale, pentru ca ceea ce voi decide, sa fie in concordanta perfecta cu Voia Ta!


As traduce cam asa: Am liberul arbitru, sunt pus in fata faptului, ca trebuie sa il folosesc acum, si nicidecum mai tarziu!
Dar… totusi… Cum sa il folosesc, in asa fel incat, sa nu gresesc?
Te uiti in interiorul tau… Cauti… Scormonesti… Nu este nimic la suprafata… Ar fi mult prea simplu… Iar cauti…
 Si in coltul cel mai mic, in care nu gandeai ca vei gasi ceva,  caruia, nu i-ai dat prea mare importanta, gasesti un ajutor, un semn... Un semn micut, care te ancoreaza de El!


Eehhhe, dar Neincrederea se posteaza in fata ta, si face tot ceea ce ii sta in putinta, sa te influenteze! Nu vezi ca nu este posibil asa ceva? Cum poti crede asta? Este prea frumos, si prea simplu, sa fie adevarat! Cine esti tu, sa primesti un asemenea dar? Totusi?! Nu se poate!
Si uite asa, de cele mai multe ori, cadem in propria noastra capcana!! Spun lucrul acesta pentru ca Neincrederea si Nehotararea, vin din noi, nu din afara noastra! Cazand in aceasta capcana pacatuim fata de propriul nostru Spirit!
Si totusi! Atunci cand  deschizi ochii, cand nu ignori semnul gasit, cand iti aduci aminte ca Doamne Doamne, ne iubeste pe toti la fel, si  toti venim cu aceeasi sansa, toti primim absolut tot ceea ce este necesar, pentru a face fata propriilor noastre lectii de viata, lucrurile se simplifica!



Simplitatea, sta in  puterea noastra de A CREDE!

Atunci, cand totul este simpul, cand credinta isi face numarul, cand Voia Lui este infaptuita,   ceea ai facut pentru aceasta minunata realizare, ti se pare infim, pe langa sentimentul de liniste, si de impacare cu Sinele, pe care il primesti in schimb!
Stiu, de multe ori aceasta minunata realizare sacrifica, cel putin asa percepem noi in prima secunda, sacrifica iubiri, prietenii, colegialitati, si tot felul  de legaturi dintre noi, care sunt dizolvate de decizia de a face Voia Lui! Si totul, pentru ca noi uitam, de propriul destin, de propria lectie, destin pe care am venit sa il petrecem, lectie pe care am venit sa o invatam. Uitam ca  aceste legaturi, sunt canalele, prin care se scurge toata informatia necesara, pentru ca lectia sa fie bine invatata!
 Dumnezeu lucreaza prin oameni, pentru oameni!

Tu, fiind constient, de ceea ce iti doresti sa faci, intelegi ca, lectia celui din fata ta va fi insusita, desi, poate, acum, el nu intelege... totusi… candva, undeva, in timp, in spatiu, isi va aminti de binele pe care i l-ai facut!  De faptul ca ti-ai tinut promisiunea facuta, inainte de a ajunge in aceasta viata, atunci cand te-a rugat sa il ajuti pentru a-si invata lectia, pentru a evoula!
Fenomenal, este sentimentul cand, cel din fata ta, intelege imediat ceea ce se intampla, iar discutia purtata impreuna pe marginea subiectului, iti bucura sufletul, pentru ajutorul pe care i   l-ai dat!
Chiar daca cel din fata ta realizeaza, chiar daca nu realizeaza,  decizia de a face Voia Lui, este acceptata in unanimitate, inainte de a ne naste!
Acestea fiind spuse, dupa parerea mea, constientizarea acestei decizii, te propulseaza acolo unde visezi sa  ajungi. Totul, pentru ca visul, este de fapt, dimensiunea cu care ne dorim sa unim propria realitate!!!!

marți, 18 octombrie 2011

Copii!

Te uiti la ei... si nu iti vine sa crezi ca sunt singuri! 
Unul dintre ei este parasit aici, iar celalat este singur deoarece familia lui, nu isi permite sa plateasca spitalizarea,  are ceva peste de 3 ani...  
Cel de trei ani, Ionut, are niste ochi superbi, plange intr-una ``mama, mama``,  iar cel micut de un an, cel parasit,  ar manca si pietre..  Infirmierele si asistentele le tin loc de mama, de familie. Ionut a primit o jucarie de la o doamna asistenta! Bucuria din ochii lui, este fara margini, spunea : Uite, jucaria! Este a mea! 
In seara in care am ajuns acolo, amandoi plangeau foarte tare. Eu nestiind ce este cu ei, am incercat sa ii impac. L-am pus pe Ionut in patul nostru, sa se joace cu Matei, iar pe cel mic l-am luat in brate, sa il fac sa taca.... S-au linistit amandoi, apoi au primit mancare, au fost schimbati, iar pana dimineata nu am mai stiut de existenta lor in salon.


Ionut este un copil care stie sa se ceara la baie, cere mancare, chiar mananca singur, cel mic se uita in jurul lui si nu intelege ce este cu el... Atat de multa  agitatie in jur, incat si eu am fost debusolata, ce sa mai vorbim despre acesti copii, singuri! 
Vreau sa va spun despre grija cu care personalul spitalului se ocupa de ei... Doar atat: Impresionant!
Vreau sa va vorbesc despre recunostiinta cu care acesi copii asteapta fiecare masa, fiecare vorba buna care le este adresata, fiecare gest, fiecare privire.... Doar atat: Impresionant!
Vreau sa va vorbesc despre disperarea, cu care s-a agatat copilul meu de mine, cand a inteles, ce inseamna sa fii un copil parasit! Doar atat : Impresionant!
Vreau sa va vorbesc, despre opamenii care, chiar ar putea aduce o raza de soare in ochisorii acestor copii, dar care prefera sa ingrijeasca, animale... Nu mi-o luati in nume de rau! Eu, chiar  iubesc animalele! Dar daca,  cineva are timp, si dispozitie sa iubeasca pana la disperare un caine, de exemplu,  poate printr-un dar, sau o vorba buna, o mangaiere, un gest... oricat de mic, poate lumina macar o singura ora, din viata acestor copii!


Avem o problema mare, cu cainii fara stapan... 
Dar, avem o problema URIASA, cu copii abandonati!
Nu stiu ce am putea face, dar cu siguranta trebuie sa facem ceva! La nivel de individ! Pentru ca, daca, stam si asteptam ca statul sa faca ceva.... Vom astepta mult si bine!!! Orice schimbare intr-o societate, dupa parerea mea, incepe de la schimbarea pe care fiecare individ o face in propria-i viata! 
Veti spune:  suntem sarci, suntem nefericiti, suntem defavorizati in comparatie cu orice popor din Europa, nu avem de nici unele.... si multe altele.. Da, asa este! In cea mai mare parte, aveti dreptate!!
Dar, noi avem ceea ce nu au altii.... 
Avem vointa!! Atunci cand ne dorim ceva..... Chiar putem! 




Asistenta: `` Ionut, ai fost cuminte?``
Ionut: ``Daaaa!``
Matei: ``Doamna doctor, au fost cuminti amandoi,   putem sa ii ducem acasa?``


Asta ar face un copil de 5 ani.... 

miercuri, 12 octombrie 2011

Visul...

Vine un moment in viata, in care desi, tu consideri ca ai facut tot ceea ce se putea face, pentru ca cel mai frumos vis al tau sa se indeplineasca, constati ca nu totul depinde de tine!
Intr-adevar din acel vis fac parte mai multe suflete,  problema este ca,  visul este doar al  tau, nu si al celor pe care i-ai implicat in el!
Atunci cand frumosul vis, se destrama, ramane un gol in suflet, si nu numai!
Viata ta este construita in jurul acelui vis, doar este cel mai frumos vis al tau, nu? 
In timpul in care traiai cu  minunatul vis in fata ochilor, ceea ce era in jurul tau nu mai conta! 
Acum cand totul in jurul tau se naruie, cand nu mai stii in ce parte sa o iei, constati cu stupoare ca...  poate totusi ai gresit!
Poate... este doar o impresie, ceva de care sa te agati, pentru a merge ma departe... Ai face orice sa gasesti acel ceva care sa te ajute, inclusiv sa te agati de o greseala imaginara, pentru ca sa reusesti intr-un anumit mod sa iti justifici esecul!
Pentru ca noi oamenii, cautam in mod repetat sa ne justificam esecurile, si nu numai! Facem acest lucru, din cauza ego-ului, pentru ca el sa fie multumit, desi suntem constienti ca acesta va cauta o portita de-a iesi deasupra... 
Dar nu de satisfacerea ego-ului, avem nevoie! Avem nevoie sa intelegem ca a fost doar un vis, si mai important a fost un vis, in care nu am fost singuri. In acest caz, daca acest vis nu a fost impartasit, nu avea cum sa se indeplineasca! Este greu de acceptat acest lucru, dar cred ca este cel mai corect mod de a justifica un esec! Pentru ca de fapt, atunci cand ai dat tot ceea ce puteai sa dai, nu aveai cum sa gresesti! 
Deci, nu vorbim despre greseli.... 
Si nu vorbim despre greseli in iubire!
In iubire, doar iubesti, nu ai cum sa gresesti!
Atunci cand dintr-un motiv sau altul povestea de iubire se sfarseste, nu este neaparat nevoie sa fie vina ta, si se poate intampla ca nici, vina celeilalte parti...
Se poate intampla, sa  nu fie si atat!
Motivele... Atunci cand stam sa cautam motivele, atunci incepe calvarul!
De ce? Unde? Cand? Cum? Si o multitudine de astfel de intrebari, care incep sa iti stapaneasca mintea, incep sa iti stapaneasca sufletul!
Recunosc, ca am plans mult in zilele acestea!
Recunosc, ca am incercat sa gasesc greseala!
Recunosc, ca am incercat sa imi satisfac ego-ul!
Recunosc, ca am incercat sa imi urasc propriul vis!


Recunosc, ca desi nu imi mai gaseam drumul, mi-am deschis ochii!


Ajunsa in acest punct, cu ochii deschisi si cu durere in inima, am decis sa merg mai departe!
Am decis, sa nu imi omor visul, pentru ca a fost cel mai frumos vis al vietii mele!
Am inteles, ca pot dansa si singura, in viata, am inteles ca Victoria (http://vladuemilia.blogspot.com/2011/08/am-ales-eu-pentru-amandoi-si-am-ales-ca.html) avea dreptate, iar decizia ei de atunci a fost cea corecta!
Am inteles, ca ceea ce a trebuit sa se intample in viata aceasta s-a intamplat, iar restul va continua in vietile viitoare!
Am inteles, ca ar trebui sa fiu fericita, pentru ca stiu care imi este sufletul pereche, pentru ca l-am intalnit, si pentru ca ne-am iubit!
Am inteles, ca putini oameni au asemenea privilegiu in viata!
Am inteles, ca desi acum durerea este mare, voi trece peste ea, iar visul meu ramane cu mine, la mine, si atunci cand, dorul de El ma va arde, voi avea sa il gasesc intotdeauna acolo, in Visul meu!


Cu drag, pentru sufletul meu pereche!







duminică, 9 octombrie 2011

Scriu...



Scriu pentru ca, este singurul lucru care ma ajuta sa imi pastrez mintea limpede, printre bombele care cad in viata mea!
Scriu pentru ca, cineva din spatele meu ma impinge sa o fac!
Scriu pentru ca, prin scris cred, eu , reusesc sa imi exprim mai usor trairile!
Scriu pentru ca, este singura actiune care este doar a mea! 
Scriu pentru ca, am ceva de spus!
Scriu pentru ca, astfel imi pastrez vie legatura cu Spiritul meu!
Scriu pentru ca, atunci cand recitesc ceea ce am scris, ma inteleg mult mai bine! Imi inteleg frustrarile, nelinistile, temerile, bucuriile, iubirea!
Scriu pentru ca, poate cineva, undeva, are  nevoie de un semn, si  poate il gaseste in scrierile mele!
Scriu pentru mine, pentru voi, si pentru noi!
Cu toata dragostea!


Va multumesc!


sâmbătă, 8 octombrie 2011

Papusa

A venit toama!
Aerul rece de afara, ii aduce aminte de casa! Acolo toamna este atat de roscata! Totul in jur este ruginiu! 
Nu de mult a fost cosita ultima iarba din acest an! Miosul ierbii proaspat cosite, o chiniue, cu amintiriile pe care i le trezeste....
Dar, inima ei poate sa ajunga acolo!
Si atunci dorul de casa, o face sa lacrimeze... 


Sta cuminte in locul in care a fost pusa!
Are atat de multe povestit...
A fost candva pusa in situatia de a alege! A stat... s-a framantat, a ras, a plans, a analizat problema pe toate partile si...
Ea nu si-a dorit niciodata sa faca o asemenea alegere! 


In seara aceea a ales....

A avut de ales intre Ea si restul lumii!
A fost prima oara in viata ei cand s-a pus pe primul loc!
A fost prima oara, cand a realizat ca, desi, in viziunea ei nu concepea decat ca... NU VREAU, a aflat ca exista, si NU POT! 
Atunci ea a vazut ca NU POATE sa devina doar o optiune, pentru ca a lasat ca dragostea ai sa fie o prioritate!

Nu a renuntat! Nu, nu a renuntat! 
Doar si-a modificat prioritatile!


Acum prioritatea de pe locul intai, este dansul!


Frapant este faptul ca alegerea pe care a facut-o, desi i-a incremenit actiunile, ii permite sa danseze iar, si iar.... 





vineri, 7 octombrie 2011

Iubitule! Dansam?



  Desi, rochia albastra cu trena lunga m-ar impiedica sa spun DA, acestui minunat vals, totusi nu pot!
   Asa ca, ma inchin, imi i-au trena in mana si ma apropii tremuratoare de tine!
   Bratul tau puternic, ma cuprinde si ma apropie de tine... Parfumul tau ma innebuneste! 
In capul meu bantuie tot felul de ganduri....
   Ma voi impiedica! Trena este prea lunga... de ce am insistat sa ii pastrez lungimea?! Vezi, Emilia?! Daca nu asculti niciodata de nimeni?! Ce bine ar fi fost daca optai pentru rochia rosie, cea fara trena.... ! Off! Sunt caraghioasa!
Si tu esti atat de frumos! Fracul tau este impecabil! Iar atitudinea ta ma copleseste! 
Imi spotesti: Sunt aici!
Eu...
Si incepe....
Imi cauti privirea!
In acest moment privirile noastre s-au intalnit!
Muzica a inceput!
Inima imi bate nebuneste!
Pasii mei te urmeaza fara nici un fel de efort! Stii exact care este urmatorul pas! Ne contopim pe ritmul minunat al acestui vals! Sunt un fulg! Zbor!
Tot ce este in jurul nostru a disparut!
Sunetul muzicii, ochii tai si bratele tale.... atat doar conteaza!
Este atat de simplu!
Te iubesc!
Te iubesc, pentru felul in care ma cunosti!
Te iubesc, pentru felul in care ma privesti!
Te iubesc, pentru felul in care pasesc alaturi de tine!


Te iubesc, desi am ales rochia albastra! Trena nu m-a incurcat deloc! Cineva a avut impresia ca asa se v-a intampla!
Te iubesc, desi nu reusesc sa imi fac mintea sa taca, decat atunci cand sunt in bratele tale!


Orice rochie as imbraca, sunt aceeasi...
Te iubesc.... ca intotdeauna, dintotdeauna, pentru totdeauna!



miercuri, 5 octombrie 2011

Soarele meu!




Stateam cu testul de sarcina in mana, si nu imi venea sa cred!
Doua linii!!
Aveam impresia ca cineva se joaca cu vederea mea!
Nu era posibil!!! Imi luasem orice gand!
Cea mai mare dorinta a vietii mele, se implinise!
Voi avea un copil!
Nu reuseam sa imi stapanesc lacrimile! Multumesc, Domnului pentru minunea pe care o facuse pentru mine!
....
reusisem sa pacalesc rezidenta....
`` - La ce intervale aveti contractii?
   -  La doua minunte!``
De unde!!!??? Habar nu am ce sunt contractiile!
Mi-a fost o teama teribila!
Nu reuseam sa il fac pe medic sa inteleaga ca trebuia sa faca ceva, altfel copilul meu nu reuseste sa vina singur!
Am plans trei zile pe culoarele maternitatii, si nu numai... eu vroiam cezariana... el nu si nu!
Dar luni seara, pentru ca el nu a fost de garda.. reusisem sa pacalesc rezidenta, care a facut ce a trebuit, astfel incat apa mea, atat cat am avut, s-a rupt!
Si asa am ajuns pe masa de nasteri... iar la ora 12.59, fix, Matei a venit pe lume!
Momentul in care i-am auzit tipatul a fost unic!
Gandindu-ma la minunatul moment, imi inteleg dualitatea! Inteleg ca in mine suntem doi, eu si cu spiritul meu, a carui prezenta am simtit-o permanent, dar nu imi explicam....
Acum stiu!
Atunci cand ne nastem, prin acel minunat tipat, spiritul nostru isi face intrarea in aceasta lume, Dumnezeu ne face cadou o bucatica, mai mica, sau mai mare din el, care pentru un timp, timp pe care il numim ``viata``, ne insoteste in calatoria noastra!
Minunat a fost si momentul in care dupa opt ore,  m-am dus sa imi vad copilul!
Desi era decembrie, soarele mangaia Pamantul cu razele lui stralucitoare!
Tematoare am intrat in salonul bebelusilor, si il caut.... Dormea! Il gasesc, si cu emotii pe care nu pot sa le descriu, il i-au in brate... In mintea mea in acel moment aveam:``Soarele meu... Ai rasarit pe strada mea`` !!







marți, 4 octombrie 2011

Sunt iubibila!!


Ploua, cu stropi marunti si repezi...
Apartamentul in care locuim este situat la etajul I. Sunt cocotata pe dulapul de scule din balcon, al fratelui meu. Privesc ploaia...
Pe trotuar ploaia a facut raulete... care curg repede, repede... se grabesc spre nicaieri.. 
Terenul de fotbal din fata blocului, in mare parte este inundat...

Astazi trebuia sa mergem la strand... Si ce multe sperante imi pusesem in aceasta zi!!
Doar Marius este vinovat! El a cobit!
- Ela, nu iti mai face griji! Ai timp sa il impaci! Maine oricum ploua! Asa ca ai timp suficient sa te gandesti cum sa procedezi!
Acum stau si ma intreb : sa plang sau sa rad? Chiar nu stiam ce sa ii spun, cum sa il impac, mi-am recunoscut greseala, dar.... doar fata de mine, hai... si in fata lui Marius, care mai bine spus, m-a obligat sa o fac! 
Lui Vic, nu am avut curajul sa imi cer iertare...
L-am lasat suparat, cu o seara inainte cand a aflat ceea ce facusem, fara sa avem  discutia in care ar fi trebuit sa explic ceea ce a fost in capul meu...
Hai sa fiu cinstita si sa recunosc … am fugit... stiu ca l-a deranjat faptul ca am plecat cu Mona la mare, dar si mai tare l-a deranjat ca nu spusesem unde ma duc... 
Dar.. totusi... el a insistat sa mergem impreuna, si atunci am fost de acord... iar cand s-a pus problema sa plecam el, s-a scuzat dar trebuia sa isi cumpere cauciucuri la masina! 
In iunie, la rugamintile lui, eu renuntasem la biletul pe care il aveam, bilet de tabara, unde as fi mers impreuna cu colegii mei. Acum dupa ce si-a cumparat cauciucuri la maisna, vacanta este pe sfarsite, am muncit toata vara, iar eu imi doream o pauza...  la mare...
Nu reusisem sa strang eu o suma rezonabila... dar daca s-a ivit ocazia aceasta .. nu am avut cum sa refuz! Chiar imi doream sa ajung la mare!

Fusesem la nunta Monei, inaite cu 3 saptamani! S-a maritat cu un tip pe care noi nu il cunosteam! Nunta a avut loc undeva intr-un sat uitat de lume, dar a fost frumos. Au fost frumoase traditiile pe care le-am vazut acolo, m-au impresionat... Dar mai mult, m-a impresionat hotararea Monei de a se casatori cu acest baiat, pe care nici macar ea nu il cunostea destul de bine! Toata lumea stie ca Mona il iubeste pe Razvan, si asa cum eu, nu am inteles gestul ei referitor la casatorie, cred nimeni nu a inteles....
Ooo, ba da, ea a inteles, exact la o saptamana dupa nunta!




V-a urma...

Puterea cunoasterii!

Ochii lui blanzi ma priveau, incercand sa imi transmita ca el este aici pentru mine!
Nu reuseam sa il vad prea bine!
Lumina din jurul lui ma ingenunchea.... doream cu disperare sa ma apropii de El!
Umbra mea statea pe partea cealalta a stancii, ghemuita.. si nu intelegeam de ce!
Gresisem! Nu trebuia sa ma duc prima oara la Ea!
Trebuia sa ma opresc intai  in fata Lui!
Acum lacrimi fierbinti imi siroiesc pe obraji...
Am inteles care este darul meu din cutia de mahon pe care o tineam atat de strans ...
M-a cuprins in brate, iar caldura lui mi-a dat puterea sa va spun ca, Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem! Fara exceptie suntem copii lui!
Multumesc!



duminică, 2 octombrie 2011

Noul.... Nou!!

Sunt pusa in fata unei oglinzi!
Si sunt intrebata:
- Ai cuiva, ceva de reprosat?
- Nu nu am nimic, nimanui de reprosat! Daca as incepe sa reprosez, singura persoana caruia ar trebui sa ii reprosez ceva, sunt Eu!
- Si ce ti-ai reprosa?
- Mi-as reprosa egoismul care m-a stapanit atat de mult timp! Lipsa de responsabilitate! Lipsa blandetii! Lipsa compasiunii! Mi-as reprosa ca am incercat sa ucid femeia din mine! Mi-as reprosa geloziile, si faptul ca am dormit in picioare! Mi-as reprosa faptul ca pentru mine totul era de vanzare, iar ceea ce imi trebuia, intotdeauna incercam sa cumpar! Deci, mi-as reprosa si faptul ca i-am manipulat pe cei din jur, doar pentru simplul fapt, ca eu eram cine eram, si nimeni nu statea in calea mea!  Dar... cel mai mult mi-as reprosa lipsa iubirii de sine!
- Hmmm... urat... foarte urat! Multe reprosuri grele!
- Da, sunt ale mele, pentru cea care am fost! Cea care nu voi mai fi niciodata! Dar, m-am iertat si reprosurile nu isi mai au rostul!
Acum..
Cand totul s-a schimbat...
Cand propriul meu razboi... razboiul cu mine s-a incheiat...
Cand trecutul a ramas in urma, asumat fiind...
Cand eu m-am schimbat...
Cand certitudinile imi apartin in totalitate...
Cand sunt plina de iubire pentru Dumnezeu, pentru mine, pentru copilul meu, pentru tine...
Cand noul meu drum s-a deschis...
Cand secunda in care voi face primul pas pe acest minunat nou drum, atat de mult dorit, este atat de aproape....
Cand femeia din mine este cu adevarat femeie...
... acum sunt pregatita, pentru a-mi primi cadoul!


... Noua mea viata!
O primesc cu o mare bucurie in inima...
Cu constiinta faptului ca, noul nu inseamna, neaparat si usor, dar atunci cand ai terminat de urcat muntele, cu acel rucsac imens in sapte, fericirea este imensa, iar greutatea drumului este uitata....
Ca nu mai sunt singura, pentru ca nu mai vreau sa fiu singura, si pentru ca mi se permite sa nu mai fiu singura!
Ca este PACE!
Ca tot ceea se v-a intampla, este voia Lui!

`` ... Sarutul lui usor, ma trezeste...  draperiile sunt inca trase, soarele minunatei dimineti de primavara, incearca sa le patrunda. El, il ajuta sa ne binecuvanteze... deschide larg ferestrele, si ma saruta din nou.... deschid incet ochii... ma minunez de prospetimea privirii lui, ii ating usor obrazul....
- Buna dimineata, iubitul meu!...``



sâmbătă, 1 octombrie 2011

Prietena mea, Rabdarea

Copacul cu lalele
Inima mea plange si  rade in acelasi timp ....
Timpul se scurgea incet... parca prea incet....
Rabdarii, incerc sa ii explic ca este singura care ma poate ajuta! Ca toate sperantele mele sunt puse in ea! Ca de ea, depinde viata mea!
Soarele meu minunat, rasare, printre stropii mari de lacrimi, doar datorita faptului ca Ea, Rabdarea, a ramas langa mine!
Noi, eu si Rabdarea, suntem de curand prietene. Pana nu demult, - cand Doamne Doamne mi-a impus: ``Emilia, iti fac cunostiinta, cu noua ta prietena!`` - nici nu stiam de existenta unei asemenea provocari!
Provocare! Da, o mare provocare este aceasta prietenie!
Nici nu stiti de cate ori am gonit-o! Si tot de atatea ori am fugit dupa ea, sa o intorc din drum, sa o implor sa ramana, disperata fiind, de incompatibilitatea dintre mine si ea!
Atat de multe ne dorim, dar asta nu este o problema! Este un lucru minunat sa ai dorinte, sa visezi! Problema noastra apare atunci cand nu avem o prietena, care se numeste Rabdarea!
Am avut intotdeauna impresia ca doar eu, si numai eu, sunt singura care decide momentele in care trebuie sa actionez, momentele in care trebuie sa se intample un anumit lucru...
Inclusiv nasterea lui Matei, o grabeam,o fortam...., m-am internat in spital pentru minunatul moment din viata mea in data de 30 nov., iar Matei a sosit aici, in de 5 dec. Ceea ce am trait in acele zile, a fost cosmarul vietii mele! Si totul pentru ca nu o intalnisem pe Ea!
De cat de multe lacrimi inutile m-as fi scutit, daca Ea, aparea mai devreme in viata mea!! Toate frustrarile provocate de patima pusa in actiunile mele, a caror rezultat  nu a fost cel scontat, nu m-ar fi transformat in acel mic monstru care s-a automutilat, si i-a chinuit pe toti din jurul lui!!
Acum totul este atat de clar!
Totul se intampla atunci cand este sortit sa se intample, nici o secunda mai devreme! Nimic din tot ceea ce incerc eu sa fac, pentru a aduce acel moment atat de mult dorit, mai aproape de mine, nu imi va fi folositor! Din contra! Imi provoca durere! O durere pe care nu stiu daca o pot sterge vreodata, deoarece unul din pacatele majore ale mele, a fost faptul ca nu am legat aceasta prietenie la Inceputuri!


Nu am gandit vreodata, ca ii voi multumi pentru prietenia ei!
Nu am visat niciodata, cat de fericita ma poate face, existenta ei in viata mea!
Acum stiu!
Linistea pe care mi-o doream, pe care o cautam cu disperare, statea in bratele minunatei mele prietene, Rabdarea!
Iar, pentru ca prietenii sunt langa tine pentru a te ajuta, Rabdarea mi-a daruit cel mai pretios cadou: Linistea!


vineri, 30 septembrie 2011

Multumesc!



Este aproximativ ora 6.30... atat de dimineata... ma uit spre ferestre... draperiile sunt trase... nu recunosc locul in care sunt... Am dormit atat de adanc..
Apoi ma intorc spre stanga...  il aud respirand... si imi amintesc... Ceata care se instalase in memoria mea se ridica usor...  sunt langa El! Imi amintesc cate emotii am avut inainte cu o zi...
Plecata fiind  de la ora 5, si dupa cei mai lungi  350 de km, parcursi, parca in reluare, si totusi ajunsa la destinatie, conform planului pe care mi-l facusem de acasa, emotiile nu imi permiteau sa ma bucur, ca in sfarsit, respiram  acelasi aer  cu el!
Omul este foarte ciudat... Desi, certitudinile, din toate semnele primite in dar, incercau sa ma calmeze, totusi  micul diavol din mine, radea...  si incerca sa ma supere, transmitandu-mi tot felul de indoieli, menite sa imi umbreasca bucuria!
Atunci am hotarat ca cel mai bun lucru pe care pot sa il fac,  este sa i-au micul dejun... Si ma asez la masa, imi  alung toate indoielile si imi spun: “ Doamne,  viata mea este in mainile Tale! Faca-se voia Ta!”  Ma bucur de rasaritul soarelui,  de vantul caldut de toamna, de aerul pe care il respir, si imi continui drumul pana la destinatie!
Ajunsa acolo El imi spune... “ Mergem la plimbare!”... si asa incepe  cel mai frumoas week-end din viata mea!  

Cerul s-a unit cu Pamantul, totul a ramas in urma! Suntem  una cu Cerul!
Libertatea este coplesitoare!  Nu cred ca noi, oamenii am putea tine in brate permanent atata Libertate! Si totusi... daca am fii pregatiti...  
Bucuria imi tasneste din fiecare por al fiinetei mele!
Senzatia de apartenenta revine furtunos in mintea mea...  
Apartenenta  uitata...



Am uitat ca imi apartin!
Am uitat ca  apartin Universului!
Am uitat de unde vin!
Am uitat ca mi se cuvine!
Am uitat cat de minuntati,  suntem noi oamenii!
Am uitat cat de simplu este totul, atunci cand esti Tu!
Am uitat ce inseamna Origine!
Am uitat ca am Drepturi si Daruri Divine, primite la venirea mea pe Pamant!
Si ...
Am uitat ca pot urca sus.... atat de sus....

Inima imi este plina!  Atat de plina,  incat pentru o secunda, se opreste pentru a-mi aduce  aminte cat de iubita sunt! O  iubire imensa, a carui prezenta este semnalizata din toate partile! In aceste monente sunt doar iubire! Nu imi doresc sa se termine niciodata!
Bratele lui ma tin strans, respiram la unison... timpul s-a oprit in loc si mi-as dori sa ramana asa!
Niciodata nu am crezut ca pot sa fiu atat de fericita! Nu am crezut ca merit atata fericire!
Doar uitatasem... iar acum ...
Pentu ca zidurile ridicate de mine, in jurul Spiritului meu, au fost daramate...
Pentru ca pot respira....
Pentru ca iubesc...
Pentru ca ma iubesc...
Pentru ca te iubesc...
Pentru ca sunt iubita...
Pentru toate acestea... MULTUMESC!

  

luni, 12 septembrie 2011

Te iubesc, Viata!

M-am ridicat din fotoliul confortabil, din anticamera unui mare maestru reiki din oras, unde cautam niste raspunsuri, raspunsuri privind interiorul meu...

La prima vizita pe care am facut-o acestui domn, primisem indicatii, privind anumite actiuni viitoare, care ar fi trebuit sa ma ajute sa gasesc ceea ce caut de mai mult timp...

Astazi, desi nu reusisem sa-i urmez indicatiile decat in proportie de 80%, mi-am spus ca ar trebui totusi sa incerc sa am o discutie cu dansul... tot pentru intrebarile care ma macina...

Asteptand-mi randul in acel fotoliu confortabil, incercand sa ma relaxez pe muzica minunata a lui  Sarah Brightman, si avand o discutie interesanta cu Mine, discutie pe care nu reuseam sa o duc in punctul in care imi doream, ceea ce ma nemultumea.. dintr-o data fara sa realizez prea mult ceea ce fac, ma ridic, imi salut colegii de asteptare, si plec.. Convinsa fiind, ca singura persoana care ma poate ajuta, sunt Eu! Atat de convinsa incat mergand spre masina, in momentul in care imi ajug la urechi acordurile minunate ale marsului Radetzky, imi spun: Acesta este semnul pe care il asteptam! Nu gresesc! Eu sunt cea care detine toate raspunsurile! In MINE trebuie sa caut!

Nici in visurile mele cele mai urate, nu mi-am inchipuit ca o situatie petrecuta in aceeasi zi a saptamanii trecute, se poate repeta! Si nu doar ca se repera in proportie de 90%, dar probabil pagubele provocate sunt duble! Aceste doua situatii, plus tot ceea ce ma apasa de multa vreme, la un loc, au facut un mare POC! Iar eu am explodat! Am plans atat de mult incat, efectiv nu mai vedeam pe unde merg. O disperare crunta m-a cuprins din toate partile, incat pentru cateva ore, realmente am uitat cine sunt! Persoana care m-a ``lasat`` sa plang pana la sfarsit a fost Matei, baietelul meu de nici 5 anisori! Am plans in fata lui pentru prima si ultima oara! Ochisorii lui mari si negri, imi strigau: Mami, ce ai? De ce plangi? Eu nu te cunosc asa! Mami, te rog! Si totul pana la momentul la care in minte mi-au aparut acordurile vestitului mars Radetzky.
Atunci mi-am adus aminte cine sunt, si ca viata merge inainte!
De astazi, viata mea merge inainte in ritmul Radetzky March!

Raspunsurile stau pitite in noi, iar noi le cautam frenetic, cine stie pe unde... Atunci viata ne da cate o plama, sa ne aminteasca.... Sa ne aminteasca de NOI!

Te iubesc, Viata!!!! Chiar daca ma pui la incercare, atat de mult incat, urlu din toate incheieturile: ``nu mai poooot!`` Stiu ca mai pot, si mai stiu ca niciodata nu imi dai, decat atat cat pot duce!!! Asa ca mergem mai departe, IMPREUNA, EU SI CU TINE - VIATA MEA! Esti Darul meu!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Asteptarile.... sau comertul cu sentimente!

De ce avem asteptari?
Ce bine ar fi sa reusim sa nu mai avem asteptari... si aici ma refer la oamenii din jurul nostru!
Atunci nu am mai fi dezamagiti, nu am mai suferi!
Asteptam sa primim  binete, la inceputul unei zile, asteptam... pentru ca la randul nostru oferim binete!
Dap.... natura umana functioneaza ciudat, daca noi oferim, avem impresia ca vom primi, cel putin tot atat cat am dat!
Dar.. pentru ca intotdeauna exista acest DAR..
De cele mai multe ori viata mi-a demonstrat, ca unul din lucrurile gresite in mod frecvent, este faptul ca astept! Pentru ca astept sa primesc de acolo, de unde, eu am dat la randul meu...
As minti sa spun ca nu am primit! Am primit, dar nicidecum de unde ma asteptam, ci de la persoane, de la care nu aveam nici un fel de asteptari...
Atat de simpul.. Dumnezeu ne da, ne arata, dar nu ne baga si in sac! Trebuie sa avem in permanenta ochii deschisi! Suntem singurii care putem sa ne umplem sacul, si singurii vinovati, daca sacul ramane gol!
Daca nu as fi avut asteptari, de acolo de unde am oferit, probabil ca m-as fi scutit de multe lacrimi, de-a lungul timpului!
Nu vreau sa par nemultumita! Pentru ca nu sunt nemultumita! Sunt doar trista, pentru ca lectia aceasta o stiam, am mai invatat-o de lungul timpului, doar ca am uitat-o!
Am uitat ca atunci cand oferi, nu trebuie sa astepti nimic in schimb! Daruiesti pentru ca, doresti sa daruiesti... Nu esti la piata, nu cumperi nimic... Atunci cand doresti sa cumperi ceva, stai fata in fata cu vanzatorul, si impreuna sunteti perfect constienti de tranzactia care urmeaza sa se incheie, precum si de costurile ei!
Acest lucru nu se poate aplica, in cazul in care, tu sustii, ca oferi! Cel caruia i te adresezi, se bucura de cadoul tau, il primeste fericit, il desface, se imbraca cu el, il poarta, si nu  ii trece prin cap nici o secunda ca ar trebui sa plateasca... Nici nu ar avea de ce! Tu  nu i-ai vandut nimic! Asa ca astepti degeaba, in mintea lui neexistand un act de comert! Ceeea ce aste perfect adrevarat!
Puteti concluziona ca sunt o persoana care a incercat de-a lungul timpului, sa cumpere sentimente... si poate ca nu gresiti...
Pentru ca acum imi dau seama, ca vorbesc despre comertul cu sentimente...
Da, suna destul de urat.... Sentimentele nu se pot cumpara, nici cu alte sentimente - nu exista troc de sentimente - , si nici cu bani!
Sentimentele vin din noi, pentu noi! Iar cei din jur se bucura alaturi de noi, pentru existenta lor, nu le-au cerut, nu le-au cumparat, si nici nu sunt initiatorul lor! Sentimnetele, pur si simplu sunt motorul care ne angreneaza viata!
Asteptarile noastre, sunt dovada faptului, ca noi, ca desi sustinem ca am daruit, in realitate am initiat doar un  act de comert!
Acum cand privesc lucrurile in acest mod, zambesc, si plang in acelasi timp, lucrurile par atat de simple... Realizez ca asteptarile mele au generat multe suferinte, nu numai mie, ci si celor care au primit asa zisul cadou al meu, de care, la momentul la care am exprimat asteptarile, au trebuit sa se dezbrace de el, sa nu il mai poarte, sa nu se mai bucure de el, sa incerce sa mi-l inapoieze, pentru ca nu l-au cerut, si nici nu aveau de gand sa cumpere, ceea ce pusesem eu pe taraba mea.
Toate acestea, doar pentru ca eu am asteptari!