Nu reuseam sa il vad prea bine!
Lumina din jurul lui ma ingenunchea.... doream cu disperare sa ma apropii de El!
Umbra mea statea pe partea cealalta a stancii, ghemuita.. si nu intelegeam de ce!
Gresisem! Nu trebuia sa ma duc prima oara la Ea!
Trebuia sa ma opresc intai in fata Lui!
Acum lacrimi fierbinti imi siroiesc pe obraji...
Am inteles care este darul meu din cutia de mahon pe care o tineam atat de strans ...
M-a cuprins in brate, iar caldura lui mi-a dat puterea sa va spun ca, Dumnezeu ne iubeste asa cum suntem! Fara exceptie suntem copii lui!
Multumesc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu