Unul dintre ei este parasit aici, iar celalat este singur deoarece familia lui, nu isi permite sa plateasca spitalizarea, are ceva peste de 3 ani...
Cel de trei ani, Ionut, are niste ochi superbi, plange intr-una ``mama, mama``, iar cel micut de un an, cel parasit, ar manca si pietre.. Infirmierele si asistentele le tin loc de mama, de familie. Ionut a primit o jucarie de la o doamna asistenta! Bucuria din ochii lui, este fara margini, spunea : Uite, jucaria! Este a mea!
In seara in care am ajuns acolo, amandoi plangeau foarte tare. Eu nestiind ce este cu ei, am incercat sa ii impac. L-am pus pe Ionut in patul nostru, sa se joace cu Matei, iar pe cel mic l-am luat in brate, sa il fac sa taca.... S-au linistit amandoi, apoi au primit mancare, au fost schimbati, iar pana dimineata nu am mai stiut de existenta lor in salon.
Ionut este un copil care stie sa se ceara la baie, cere mancare, chiar mananca singur, cel mic se uita in jurul lui si nu intelege ce este cu el... Atat de multa agitatie in jur, incat si eu am fost debusolata, ce sa mai vorbim despre acesti copii, singuri!
Vreau sa va spun despre grija cu care personalul spitalului se ocupa de ei... Doar atat: Impresionant!
Vreau sa va vorbesc despre recunostiinta cu care acesi copii asteapta fiecare masa, fiecare vorba buna care le este adresata, fiecare gest, fiecare privire.... Doar atat: Impresionant!
Vreau sa va vorbesc despre disperarea, cu care s-a agatat copilul meu de mine, cand a inteles, ce inseamna sa fii un copil parasit! Doar atat : Impresionant!
Vreau sa va vorbesc, despre opamenii care, chiar ar putea aduce o raza de soare in ochisorii acestor copii, dar care prefera sa ingrijeasca, animale... Nu mi-o luati in nume de rau! Eu, chiar iubesc animalele! Dar daca, cineva are timp, si dispozitie sa iubeasca pana la disperare un caine, de exemplu, poate printr-un dar, sau o vorba buna, o mangaiere, un gest... oricat de mic, poate lumina macar o singura ora, din viata acestor copii!
Avem o problema mare, cu cainii fara stapan...
Dar, avem o problema URIASA, cu copii abandonati!
Nu stiu ce am putea face, dar cu siguranta trebuie sa facem ceva! La nivel de individ! Pentru ca, daca, stam si asteptam ca statul sa faca ceva.... Vom astepta mult si bine!!! Orice schimbare intr-o societate, dupa parerea mea, incepe de la schimbarea pe care fiecare individ o face in propria-i viata!
Veti spune: suntem sarci, suntem nefericiti, suntem defavorizati in comparatie cu orice popor din Europa, nu avem de nici unele.... si multe altele.. Da, asa este! In cea mai mare parte, aveti dreptate!!
Dar, noi avem ceea ce nu au altii....
Avem vointa!! Atunci cand ne dorim ceva..... Chiar putem!
Asistenta: `` Ionut, ai fost cuminte?``
Ionut: ``Daaaa!``
Matei: ``Doamna doctor, au fost cuminti amandoi, putem sa ii ducem acasa?``
Asta ar face un copil de 5 ani....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu