luni, 29 august 2011

Emilia Vladu: Despre semne! Part. I

sâmbătă, 27 august 2011

Despre semne! Part. II - Primul ocol....


    Traiam cu un sentiment de vinovtie.... ma simteam vinovata pentru moartea lui... pentru ca stiusem, si nu am facut nimic sa o opresc! Acum stiu ca nu o puteam opri! Ma simteam vinovata de dependenta mea fata de el.  Ma simteam vinovata ca nu il lasasem sa plece, inca era langa mine,  si in modul cel mai egoist posibil,  ma foloseam de prezenta lui, si de capacitatile mele. Totusi, abia acum am realizat ca faceam totul in mod inconsitient!
    Anii au trecut... 
    Terminasem anul doi de faculatate,  eram peste tot si de fapt nu eram nici unde!
    In viata mea , toate se succedau extrem de repede.... fara inceput si  fara sfarsit. In ce parte sa  merg?  Nu aveam curaj pentru a schimba ceva!  Aveam nevoie de ajutor! Ajutor, pe care uitasem, ca il pot cere! Multumesc, pentru ca El a decis pentru mine si a intervenit, oprind dezastrul!
    Scoala nu imi mai satisfacea curiozitatea, ma dezamagise...  Imi doream sa invat, dar pentru ca  nu mi-am asumat semnele pe care le primisem, si acceptasem ca altcineva sa decida pentru mine, am ramas acasa, invatam acolo... desi sufletul meu imi urla ca gresisem!! Eu vroiam in marle oras!! Ce caut inca aici??? Speranta ca intr-o zi voi ajunge acolo, inca nu murise.
    Traiectoria vietii mele,  era cu siguranta una gresita, si nu doar legat de locul unde invatam. Era gresita din toate punctele de vedere! Ma indreptam catre dezastru!
    Pierdusem barbatul pe care il iubeam. Il iubeam din prima clipa, in care un copil  isi da seama de prima diferenta dintre oamenii... ca  exista  femei si  barbati. Pierderea lui de atunci, o pun acum, pe seama egoului meu, extrem de puternic... Nu reuseam sa imi controlez disperarea... cautam... il cautam printe toti cei care ma inconjurau... si l-am cautat pana azi, cand reintalnindu-ne dupa atatia ani, am inteles ca evolutia inseamna TOTUL,  bine si rau. Si am inteles ca cel mai corect pentru tine si spriritul tau este sa accepti, ca atunci cand lucrurile  se intampla cand  esti pregatit sa se intample, viata este minunata! Atunci cand ceri, si ti se da, si nu esti pregatit pentru ceea ce ai crerut, ... cazi... si poate nu te mai ridici niciodata!  Multumesc  Doame! Multumesc, pentru ca m-ai ridicat!  - asta este o alta poveste - Astazi sunt pregatita pentru el! Cu rabdare...  Multumesc, pentru toate binecuvatarile primite!
    Atunci nu stiam ca in interiorul meu  exista spirit si ego... lumina si intuneric... Iar egoul meu avea din ce sa se hraneasca... si crescuse, crescuse foarte mult, cerintele lui erau din ce in ce mai mari!
    Pana intr-o dimineata de duminica in jurul orei 6.30, cand m-am  ridicat din pat, cu o nevoie intensa de a plange! Ne aflam intr-un week –end in afara orasului, intr-o statiune, patru prieteni!  Stiam ca trebuie  plang....  nu puteam in camera, deranjam... si pe deasupra nu aveam explicatie pentru starea in care ma aflam! M-am dus la baie si am inceput sa plang..., nu reuseam sa imi amintesc  visul care ma trezise. Plangeam, si vroiam acasa! Cu disperare vroiam acasa, stiam ca se intamplase ceva si nu stiam ce... nu imi aminteam...
    Ajunsa acasa , mama mea ingrijorata pentru mine, suparata pe viata, imi spune:  A murit! A murit, Ramona!
Atunci am stiut! Atunci mi-am amintit visul... care nu fusese un vis... luasem parte la trecerea ei!  Iar acel moment mi-a marcat existenta!
    Un accident de masina, ea era intinsa pe sosea, paramedicii incercau sa o resurciteze, la un moment dat, se ridica in sezut se uita la mine, zambeste...si .... pleaca! Era in pragul casatoriei, veneau acasa pentru ca iubitul ei sa o ceara de la parinti..., atat de frumosa, de blanda, de ambitioasa! Dorea cu disperare sa isi depaseasca conditia! Si totcmai ce reusise!
    Au adus-o acasa, si in noaptea in care a venit, printr-o conjunctura de situatii, raman singura cu ea... doar noi doua... incercam sa inteleg... De ce???  Nu am reusit sa inteleg atunci, .... nu am reusit sa inteleg, de ce ziua in care o duceam spre locul de veci era aceeasi zi, in care in urma cu multi ani imi condusesem  tatal pe ultimul drum... el murise pe 5 iulie, ea pe 4 iulie, pe amandoi i-am condus pe ultimul drum pe 7 iulie... plangeam... pentru ea, pentru el,  pentru mine!
    In momentul in care funerariile ei s-au incheiat, am vazut semnul! Un semn major! Acum viata mea se va schimba... se terminase inca un ciclu! Aceste zile, in jurul datei de 5 iulie,  sunt marcante pentru mine... si ciclcic in jurul acestei date viata mea se schimba major!

Ochii mari, negri, si plini de stralucire, vegheaza asupra mea! Sacrificiul ei, nu a fost inutil! Din acel moment, desi ignorasem, tot ceea ce mi se aratase, viata mea a luat o alta intorsatura! Eram pe drumul cel bun! Stiam ca cel mai important pentru mine este sa invat, iar pentru ca scoala nu imi mai oferea ceea ce aveam nevoie, m-am angajat!
Am fost norocoasa, sau mai bine spus cei doi isi facusera traba. Lucram intr-un loc in care  m-am format atat ca si om, cat si profesional . Oamnenii care m-au indrumat sunt minunati, sau au fost, pentru ca unii au plecat intre timp dintre noi. Iar, eu le voi multumi atat timp cat traiesc. Le multumesc pentru tot ceea ce mi-au dat! In anii pe care i-am petrecut langa ei mi s-a consolidat certitudinea, ca am venit in aceasta viata, cu meseria pe care o practic.  Imi place, ma simt implinita atunci cand muncesc, iar satisfactiile pe care mi le-a dat de-a lungul anilor au fost imense! Veti spune: pentru asta  ai facut ocolul... poate da, poate nu... insa  cu siguranta mi-am folosit liberul arbitru, si din nou... poate, in mod eronat.
Desi nu de putine ori am gresit, chiar monumental... greseli pentru care mi-am cerut iertare,  pentru unele inca ma rog sa imi fie iertate, iar pentru altele inca incerc sa ma iert, important de spus, este ca dupa 6 ani ajunsesem in marele oras! Aici trebuia sa ajung!
Bucla pe care am facut-o a fost dureroasa, pentru mine, familia mea, prietenii mei.... si asta doar pentru ca eu, desi ma pregatisem sa invat in marele oras, tot ce imi doream era sa ajung acolo,  nu am avut curajul de a-mi urma semnele la timpul potrivit!   

joi, 25 august 2011

Despre semne! Part. I

    Pentru ca, ceea ce am postat azi sunt scrieri mai vechi, care au mai fost intalnite pe diferite site-uri, ma simt datoare cu ceva nou. Si pentru ca in ultima saptamana m-am lovit de semne, am sa vorbesc despre ele....

    Despre semne!

    Prima oara.... la 9 ani... 4 iulie 1986
    Copil fiind, intr-o seara calduroasa de vara, la tara, undeva  langa Sovata, stateam  in fata portii impreuna cu bunica mea,  - Dumnezeu sa o odihneasca in pace! - si asteptam cu nerabdare sosirea parintilor mei ....
     Se facuse deja tarziu, iar dezamagirea mea evidenta, o pusese in incurcatura pe bunica mea, care nu mai stia cum sa ma inveseleasca... era sarbatoare... fratele meu si prietenii lui facusera  lampioane din dovleac... la acel moment, mi s-au parut hidoase... imaginea lor ma bantuie si azi...
     La un moment dat,  din cerul senin,  plin de stele, stele despre care bunica mea imi povestea,  o stea  se dezlipeste, si cade... cade... Eu ii spun bunicii `` Momo, uite o stea cazatoare! Cineva va muri!``, iar ea, draga de ea, imi spune :`` Nu, Emi, nu moare nimeni!``
    Dupa putin timp ne retragem in casa pentru ultima noapte a copilariei mele!
    A doua zi dimineata, tot la poarta, veseli nevoie mare, cu inima plina de speranta, si cu burtile pline de minunatele clatite ale bunicii, asteptam marele eveniment. Sosirea parintilor.... si... plecarea, impreuna cu ei la ``cealalta tara``, in  Moldova.- aveam doua ``tari``, tare mandrii eram!
    Ceasul arata ora 10.45... nu ma intrebati cum de  tin minte... pur si simplu stiu...
    Urmaream masinile care treceau pe sosea....asteptam.... ii spun bunicii : `` SI ACUM 3-HD-2694!`` - numarul masinii noastre. Si ce credeti? In mai putin de 5 minute, masina care rula pe sosea, avea numarul 3-HD-2694!
Aceste evenimente, steaua si masina... au reprezentat primul SEMN pe care l-am primit de la Divintate... Semn de care am fost constienta exact peste 14 ore!! Aveam 9 ani, 4 luni, si 13 zile! Semnul imi spunea : Cea mai frumoasa perioada a copilariei tale s-a terminat brusc, tragic, si irevocabil.  
    La volanul masinii era unchiul meu, in spate, verisorul meu...  mergem acasa, tatal meu se afla in spital si trebuia sa plecam.... urgent!
    In timpul in care unchiul meu ii spunea  bunicii mele, amanuntele ``boli``, eu am luat o galetuta rosie, am umplut-o cu apa, si cu o carpa murdara, am inceput sa spal masina plangand... ``Cine te va spala de acum inainte!``.... jeleam..... fara sa stiu adevarul... nici unul dintre noi, eu , bunica, sau fratele meu, nu am stiut...
    Acasa... toate luminile apartamentului erau aprinse..., momo spune: `` De ce sunt aprinse toate luminile?``, ``Se face mancare pentru  spital!``, raspunde unchiul meu.... apoi din scara blocului, ies unchii mei, fratii tatalui meu impreuna, cu  bunicul....  Momo cu lacrimi in ochi intreba, si constata in acelasi timp: ``- A murit, nu?`` raspunsul a fost DA!
    Atunci am stiut! Am stiut ca SEMNUL venise pentru a ma pregati....
    A fost primul dintr-o multitudine de semne... semne pe care le-am vazut sau nu... pe unele le-am urmat... pe altele nu..., dar dupa 25 de ani de la primul semn, pot sa  va spun :
    Avem o cale, semnele vin pentru a ajuta, sa nu ne abatem de la ea... ignorandu-le, facem ocoluri mari, dureroase de cele mai multe ori, pentru ca la final tot acolo sa ajungem... doar ca....  pierderile sunt irecuperabile!
 




Victoria part. II


``Am ales eu, pentru amandoi! Si am ales ca mai bine sa ne IUBIM de la distanta, decat sa suferim.... iar pentru ca eu ma iubesc, am ales sa nu sufar! El ... nu stiu.... nu am mai vorbit de foarte mult timp... ``

``Au fost la inceputuri clipe minunate, si clipe de groaza.... a fost atat de frumos, incat nu as schimba nimic.... Doi copii nebuni care nu se intelegeau unul pe altul, intre care nu exista comunicare..... he he ....  iar eu .... o fire rebela, fara rabdare, care vroiam tot atunci... hmmm...., am fost rea.... si l-am chiniut... si probabil mi-a purtat ranchiuna multi ani.... il chiniuam pentru ca si el ma chinuia... il iubeam ca o nebuna.... si plangeam.... nu  ma intelegeam.... de ce nu pot renunta la el ??....
Acum stiu .... pentru ca  este sufletul meu pereche!!!!``

Eee na!!! Dar cu sufletul pereche trebuie sa ramai pana la sfarsit!

`` Nu draga mea! Nu este neaparat nevoie sa ramani cu el..... ceea ce este important este doar sa sti!
Iar eu stiam!
Iubeam interiorul lui cu disperare! Strigatul din launtrul lui inca ma urmareste si azi! Inca nu s-a linistit! Dar sunt momente in viata cand trebuie sa invatam! Si atunci optam ... liberul arbitru... el ne schimba viata.....
Anii au trecut.... fiecare cu viata lui,  facusem copii, eu un baietel, el un baietel. Viata ne mai lovea din cand in cand cu cate un semn.... asa ca si o plama.... si ne gandeam unul la celalat... cu dor si jind.... si cu intrebarea : ce ar fi fost daca totusi... as fi avut rabdare ? Nu stiam... Chiar nu stiam ca ne vom mai reintalni, dupa o perioada destul de lunga ne-am regasit.....``

Wow!! Si????

` `Oooo draga mea... ne iubeam mai mult decat la inceput! El care este un tacut din fire, la acea intalnire a SPUS atat de multe incat eu ramasesem fara replica! Eram consternata in scaun cu un ranjet pe fata care se chema zambet. A fost ceva.....  ajungand acasa am incercat sa comunic cu el, dar nu reuseam.... Si atunci am hotarat ca este mai bine sa nu mai insist... si asa am facut.....``

Dar de ce???

`` Pentru ca ma chinuia! Rau de tot! Nu mai stiam pe unde merg.... Ce trebuie sa fac... Imi ocupa gandurile in permanenta..... Nu mai faceam ceea ce trebuie.....  Ma autoflagelam!  Si mi-a dat cu lingurita.... putin cate putin... Pana intr-o zi cand, chiar nu stiu ce a vrut sa faca.... primesc de la el cele mai frumoase cuvinte.... ii era dor de mine, ma iubea!!!! Imi multumea pentru ca exist!!!!  Trebuie sa crezi ca au fost cele mai frumoase 24 de ore din viata mea! Am vorbit singura, am cantat, am dansat.... Il iubeam cu disperare!  Pana la un punct... pana cand desi promisese ca v-a vorbi.... nu am mai dat de el... si a inceput nebunia..... ce se intampla.... de ce?  Nu imi venea sa cred.... eram innnebunita....  am fost deceptionata.... am plans, m-am zvarcolit... orice mi-ar fi cerut sa fac, as fi facut pentru el....```

Nu inteleg.... de ce s-a comportat asa?

``Nici eu nu am inteles atunci.... nu avea logica..... pana intr-o zi, cand am descoperit reflexia lui la mine.... Am schimbat locurile.... si am gandit: daca el ar fi vrut sa vina catre mine... ce as fi facut? I-as fi sarit in brate,  si i-as fi arat ca vorbele mele nu sunt doar vorbe... I-as fi ararat toata dragostea mea.... Daca el m-ar fi sunat si eu nu reusisem sa ii raspund pe moment....L-a fi sunat inapoi sa il intreb daca este bine, daca nu a patit ceva, daca nu cumva are nevoie de mine si eu nu reusisem sa ii raspund la momentul potrivit... Daca el mi-ar fi trimis mesaje in disperare, iar eu nu as fi reusit sa ii raspund.... Si mi-ar fi fost teama de dragostea lui.... m-as fi incurajat si as fi gandit ca asta este voia Domnului,  
Voie, de care nu are de ce sa imi fie teama..... Cam asa am vazut eu reflexia lui la mine...``

Concluzia???

``Draga mea concluzia pentru acel moment a fost: Nu are incredere in mine....  Are probleme, pe care  a considerat ca nu poate se mi le comunice.... Este intr-o alta relatie, care ii era comoda si nu vroia sa renunte..... ori din cauza ca il chinuisem in trecut a dorit sa se razbune... Sau pur si simplu... NU STIA SA  MA IUBEASCA!!! Si pentru ca este un orgolios, nu a vorbit niciodata despre ce il framanta. Mi-ar fi placut sa imi spuna: INVATA-MA SA TE IUBESC! Si as fi facut-o! I-AS FI ARATAT PRIN FAPTE CAT DE MULT IL IUBESC!!! Fapte, din care ar fi inteles cum trebuie sa ma iubeasca!``

FAPTE???

`` Da, draga mea fapte, IUBIREA INSEAMA FAPTE!``
``ATUNCI AM RENUNTAT..... AM RENUNTAT LA NOI... DAR, NICIODATA NU AM RENUNTAT LA EL!  VIATA A FOST BUNA CU MINE, SI AM STIUT CA UNDEVA PE ACEST PAMANT EXISTA  SUFLETUL MEU PERECHE, CU CARE IN VIATA VIITOARE O VOI LUA DE LA CAPAT! ``


Sau poate.... Voi reusi sa unesc dimensiunile....
Dar asta este o alta poveste!


Victoria part. I


Candva... undeva.... o femeie cu parul alb... o femeie care a aflat ca pentru ea  ( ca si pentru toti ceilalti) cel mai important lucru in viata este IUBIREA. Iubirea de sine si pentru tot ceea ce o inconjoara!
Aceasta femeie ajunsa la o varsta venerabila era singura... oare de ce????
Ei ii ajungea SA IUBEASCA!

Am intrebat-o... `` De ce esti singura?``

Si ea imi spune: ``OOOoo , draga mea... eram cam de varsta ta, cand dupa suisuri, coborasuri si tot felul de incercari prin care mi-a fost desavarsita credinta in El, am realizat ca  viata este cel mai mare cadou pe care l-am primit!
Viata, adica Spiritul meu, bucatica mea de Dumnezeu care salasuieste in mine de cand am venit si pana voi pleca.... Atunci am invatat sa il iubesc pe El, si mai ales sa ma iubesc pe mine!
Dar, de ce te uiti asa la mine?  Ai impresia ca sa suna egoist?
Nu, nu este egoist, este foarte NORMAL sa fie asa! Daca tie iti este bine, toti cei din jurul tau vor fi bine! ``

Dragul meu eu eram foarte contrariata... nu intelegeam... de ce????? Si am cerut lamuriri:  Imi explici te rog?

Iar, ea spune....
`` Sigur! ... sunt singura, pentru ca am ales sa fiu singura!
Pentru ca oamenii din jurul meu nu au inteles....   ei sunt oglinga mea...  iubirea mea  se reflecta in ei.... ca o proiectie....
 Intotdeauna am privit la cel din fata mea si daca am simtit ca ceva ma deranjeaza, am inteles ca,  ceea ce ma deranja la ei, de fapt era  problema mea.... Umbra mea..... daca imi placea ceva,  acel ceva era Lumina mea... in mine ca si in noi toti este Lumina si Umbra... Nu se poate una fara cealalta! ```

.... nu m-a lamurit.....  si insist : te rog ajuta-ma, nu mai inteleg nimic acum....

`` dragostea vietii mele a fost un baiat frumos, inalt, brunet, cu ochii imensi, stralucitori, plini un spirit foarte batran, spirit,  dupa care spiritul meu era innebunit!
Lucrul acesta l-am aflat tarziu... astfel mi-am explicat si nevoia permanenta ``de el```de-a lungul vietii!

L-am intalnit la varsta la care o fetita isi da seama ca intre ea si un baiat,   sunt anumite diferente.... nu mai suntem copii... desi inca saream elasticul si jucam sotron in fata blocului... eu eram constienta de el.... am inteles ca il iubeam!  Greu de crezut ca la 13-14 ani poti iubi cu atata pasiune..... dar asta se intampla... IL IUBEAM! ``

`` si inca il iubesc! Este o dragoste ce nu se poate opri aici, si asa cum a venit cu noi odata,  asa va pleca cu noi in viata viitoare!``

Dar,  de ce nu esti cu el? Nu mai traieste??


``oo, sigur ca da! Este bine sanatos! Doar ca, asa cum ti-am spus, am ales!``

Dimensiunile

Doua dimensiuni!! Aici.... Acolo! Visul.... Realitatea! Putinta.... Neputinta! Cum sa facem pentru a le uni? Poate prin dragoste, rabdare, perseverenta.... Alte idei?


Odata unite, cele doua dimensiuni... ne gasim in fata a ceea ce am cerut! Cati dintre noi si-au pus problema : Sunt pregatit pentru ceea ce imi doresc? Eu una la unul din acele momente, nu am fost pregatita.... iar rezultatul... Zimtii rotilor s-au rupt! Nimic nu a mai functionat asa cum trebuie! De fapt am incetat sa functionez!

Deci suntem pregatiti pentru ca cele doua dimensiuni sa se uneasca? Linistea.....
Sau nu suntem? Haosul....



Toaca


Sunetul ei imi da linistea de care am atata nevoie!!!
Urc treptele sculptate in piatra, cu emotii... Nu stiu ce este dincolo de acel intrand...
Dintr-o data, un suvoi de lacrimi izbucneste neanuntat... Multe lacrimi!! Cerul isi aseaza toata greutatea pe umerii mei, iar eu gandesc:
- Doamne, aici erai??!!! Atat de mult te-am cautat!!!
O grota de 2 pe 3 metri, umeda, plina de divinitate.... dincolo de ea haul..... la propriu si la figurat! Un loc unde certitudinea este la ea acasa!
Alta data ating, fara sa consientizez peretii ei... am impresia ca sunt stransa in brate de catre ea... inima imi bate nebuneste! Nu inteleg... de unde atata BINE??!!
Si iar... - Bine te-am gasit, Doame! - Iti multumesc, pentru tot ceea ce mi-ai dat!
Acum... desculta pe pamantul rece simt cum disperarea mea, izvorata din lipsa inconsitenta a credintei totale, desi rational strigam : eu cred intru totul!.... Si nerabdarea gasirii unui raspuns... m-au ingenunchiat! Mainile, fruntea, ating podeaua rece de piatra a grotei... Toaca.... suntul ei... multimea de afara care se grabea... timpul meu scurtat de aceasta multime... disperarea de a ma face auzita de catre El.... Toaca... intr-o secunda totul incepe sa se invarte cu mine! Minunat... sunetul se inteteste... sunetul se roaga si pentru mine... ma ajuta... conexiunea se face imediat... rostesc cuvinte... pentru mine, pentru copilul meu , pentru el, pentru cei dragi.. pentru cei nenumiti , si pentru cei fara nume... pentru toti...
Inca ametita de vartejul care m-a cuprins, ma ridic in picioare, desi nu imi doream acest lucru... imi doream sa raman acolo lipita de Ea... privirea imi este incetosata... incep sa cobor treptele de piatra... si urc sus....
Am stiut ca voi avea toate raspunsurile... El este bun cu mine, si mi le va da!
Mormantul...
Lume multa... stiam ca nu voi sta la acea coada ... si dintr-o data stiu... ma intind la 5 m de mormant pe iarba verde... acelasi sentiment... ma unesc cu pamantul... si ma rog... incep sa ma rog... prin fata ochilor inchisi imi trec tot felul de imagini... Repet intrebarile... care nu mai sunt intrebari ... devenisera certitudini.. doar ca nerabdarea mea le sufoca... nu stiam cum trebuie sa reactionez... Am stiut.. pentru mine!
Mie imi trebuia liniste! Liniste pe care o luasem cu mine de acolo... trebuia doar sa o pastrez... sa nu o amestec cu celelalte energii care incercau sa ma cotropeasca.....
Au trecut cateva zile de atunci, iar eu, pentru prima oara, am reusit sa imi pastrez linistea, iar certitudinile si-au ocupat locul bine meritat in sufletul meu!
Am aflat ca pentru a pastra acest dar, trebuie sa lupt in permanenta cu mine, cu el, cu societatea, cu toti si tot ceea ce ne sta in cale!