Pentru ca, ceea ce am postat azi sunt scrieri mai vechi, care au mai fost intalnite pe diferite site-uri, ma simt datoare cu ceva nou. Si pentru ca in ultima saptamana m-am lovit de semne, am sa vorbesc despre ele....
Despre semne!
Prima oara.... la 9 ani... 4 iulie 1986
Copil fiind, intr-o seara calduroasa de vara, la tara, undeva langa Sovata, stateam in fata portii impreuna cu bunica mea, - Dumnezeu sa o odihneasca in pace! - si asteptam cu nerabdare sosirea parintilor mei ....
Se facuse deja tarziu, iar dezamagirea mea evidenta, o pusese in incurcatura pe bunica mea, care nu mai stia cum sa ma inveseleasca... era sarbatoare... fratele meu si prietenii lui facusera lampioane din dovleac... la acel moment, mi s-au parut hidoase... imaginea lor ma bantuie si azi...
La un moment dat, din cerul senin, plin de stele, stele despre care bunica mea imi povestea, o stea se dezlipeste, si cade... cade... Eu ii spun bunicii `` Momo, uite o stea cazatoare! Cineva va muri!``, iar ea, draga de ea, imi spune :`` Nu, Emi, nu moare nimeni!``
Dupa putin timp ne retragem in casa pentru ultima noapte a copilariei mele!
A doua zi dimineata, tot la poarta, veseli nevoie mare, cu inima plina de speranta, si cu burtile pline de minunatele clatite ale bunicii, asteptam marele eveniment. Sosirea parintilor.... si... plecarea, impreuna cu ei la ``cealalta tara``, in Moldova.- aveam doua ``tari``, tare mandrii eram!
Ceasul arata ora 10.45... nu ma intrebati cum de tin minte... pur si simplu stiu...
Urmaream masinile care treceau pe sosea....asteptam.... ii spun bunicii : `` SI ACUM 3-HD-2694!`` - numarul masinii noastre. Si ce credeti? In mai putin de 5 minute, masina care rula pe sosea, avea numarul 3-HD-2694!
Aceste evenimente, steaua si masina... au reprezentat primul SEMN pe care l-am primit de la Divintate... Semn de care am fost constienta exact peste 14 ore!! Aveam 9 ani, 4 luni, si 13 zile! Semnul imi spunea : Cea mai frumoasa perioada a copilariei tale s-a terminat brusc, tragic, si irevocabil.
La volanul masinii era unchiul meu, in spate, verisorul meu... mergem acasa, tatal meu se afla in spital si trebuia sa plecam.... urgent!
In timpul in care unchiul meu ii spunea bunicii mele, amanuntele ``boli``, eu am luat o galetuta rosie, am umplut-o cu apa, si cu o carpa murdara, am inceput sa spal masina plangand... ``Cine te va spala de acum inainte!``.... jeleam..... fara sa stiu adevarul... nici unul dintre noi, eu , bunica, sau fratele meu, nu am stiut...
Acasa... toate luminile apartamentului erau aprinse..., momo spune: `` De ce sunt aprinse toate luminile?``, ``Se face mancare pentru spital!``, raspunde unchiul meu.... apoi din scara blocului, ies unchii mei, fratii tatalui meu impreuna, cu bunicul.... Momo cu lacrimi in ochi intreba, si constata in acelasi timp: ``- A murit, nu?`` raspunsul a fost DA!
Atunci am stiut! Am stiut ca SEMNUL venise pentru a ma pregati....
A fost primul dintr-o multitudine de semne... semne pe care le-am vazut sau nu... pe unele le-am urmat... pe altele nu..., dar dupa 25 de ani de la primul semn, pot sa va spun :
Avem o cale, semnele vin pentru a ajuta, sa nu ne abatem de la ea... ignorandu-le, facem ocoluri mari, dureroase de cele mai multe ori, pentru ca la final tot acolo sa ajungem... doar ca.... pierderile sunt irecuperabile!
Prima oara.... la 9 ani... 4 iulie 1986
Copil fiind, intr-o seara calduroasa de vara, la tara, undeva langa Sovata, stateam in fata portii impreuna cu bunica mea, - Dumnezeu sa o odihneasca in pace! - si asteptam cu nerabdare sosirea parintilor mei ....
Se facuse deja tarziu, iar dezamagirea mea evidenta, o pusese in incurcatura pe bunica mea, care nu mai stia cum sa ma inveseleasca... era sarbatoare... fratele meu si prietenii lui facusera lampioane din dovleac... la acel moment, mi s-au parut hidoase... imaginea lor ma bantuie si azi...
La un moment dat, din cerul senin, plin de stele, stele despre care bunica mea imi povestea, o stea se dezlipeste, si cade... cade... Eu ii spun bunicii `` Momo, uite o stea cazatoare! Cineva va muri!``, iar ea, draga de ea, imi spune :`` Nu, Emi, nu moare nimeni!``
Dupa putin timp ne retragem in casa pentru ultima noapte a copilariei mele!
A doua zi dimineata, tot la poarta, veseli nevoie mare, cu inima plina de speranta, si cu burtile pline de minunatele clatite ale bunicii, asteptam marele eveniment. Sosirea parintilor.... si... plecarea, impreuna cu ei la ``cealalta tara``, in Moldova.- aveam doua ``tari``, tare mandrii eram!
Ceasul arata ora 10.45... nu ma intrebati cum de tin minte... pur si simplu stiu...
Urmaream masinile care treceau pe sosea....asteptam.... ii spun bunicii : `` SI ACUM 3-HD-2694!`` - numarul masinii noastre. Si ce credeti? In mai putin de 5 minute, masina care rula pe sosea, avea numarul 3-HD-2694!
Aceste evenimente, steaua si masina... au reprezentat primul SEMN pe care l-am primit de la Divintate... Semn de care am fost constienta exact peste 14 ore!! Aveam 9 ani, 4 luni, si 13 zile! Semnul imi spunea : Cea mai frumoasa perioada a copilariei tale s-a terminat brusc, tragic, si irevocabil.
La volanul masinii era unchiul meu, in spate, verisorul meu... mergem acasa, tatal meu se afla in spital si trebuia sa plecam.... urgent!
In timpul in care unchiul meu ii spunea bunicii mele, amanuntele ``boli``, eu am luat o galetuta rosie, am umplut-o cu apa, si cu o carpa murdara, am inceput sa spal masina plangand... ``Cine te va spala de acum inainte!``.... jeleam..... fara sa stiu adevarul... nici unul dintre noi, eu , bunica, sau fratele meu, nu am stiut...
Acasa... toate luminile apartamentului erau aprinse..., momo spune: `` De ce sunt aprinse toate luminile?``, ``Se face mancare pentru spital!``, raspunde unchiul meu.... apoi din scara blocului, ies unchii mei, fratii tatalui meu impreuna, cu bunicul.... Momo cu lacrimi in ochi intreba, si constata in acelasi timp: ``- A murit, nu?`` raspunsul a fost DA!
Atunci am stiut! Am stiut ca SEMNUL venise pentru a ma pregati....
A fost primul dintr-o multitudine de semne... semne pe care le-am vazut sau nu... pe unele le-am urmat... pe altele nu..., dar dupa 25 de ani de la primul semn, pot sa va spun :
Avem o cale, semnele vin pentru a ajuta, sa nu ne abatem de la ea... ignorandu-le, facem ocoluri mari, dureroase de cele mai multe ori, pentru ca la final tot acolo sa ajungem... doar ca.... pierderile sunt irecuperabile!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu