vineri, 30 septembrie 2011

Multumesc!



Este aproximativ ora 6.30... atat de dimineata... ma uit spre ferestre... draperiile sunt trase... nu recunosc locul in care sunt... Am dormit atat de adanc..
Apoi ma intorc spre stanga...  il aud respirand... si imi amintesc... Ceata care se instalase in memoria mea se ridica usor...  sunt langa El! Imi amintesc cate emotii am avut inainte cu o zi...
Plecata fiind  de la ora 5, si dupa cei mai lungi  350 de km, parcursi, parca in reluare, si totusi ajunsa la destinatie, conform planului pe care mi-l facusem de acasa, emotiile nu imi permiteau sa ma bucur, ca in sfarsit, respiram  acelasi aer  cu el!
Omul este foarte ciudat... Desi, certitudinile, din toate semnele primite in dar, incercau sa ma calmeze, totusi  micul diavol din mine, radea...  si incerca sa ma supere, transmitandu-mi tot felul de indoieli, menite sa imi umbreasca bucuria!
Atunci am hotarat ca cel mai bun lucru pe care pot sa il fac,  este sa i-au micul dejun... Si ma asez la masa, imi  alung toate indoielile si imi spun: “ Doamne,  viata mea este in mainile Tale! Faca-se voia Ta!”  Ma bucur de rasaritul soarelui,  de vantul caldut de toamna, de aerul pe care il respir, si imi continui drumul pana la destinatie!
Ajunsa acolo El imi spune... “ Mergem la plimbare!”... si asa incepe  cel mai frumoas week-end din viata mea!  

Cerul s-a unit cu Pamantul, totul a ramas in urma! Suntem  una cu Cerul!
Libertatea este coplesitoare!  Nu cred ca noi, oamenii am putea tine in brate permanent atata Libertate! Si totusi... daca am fii pregatiti...  
Bucuria imi tasneste din fiecare por al fiinetei mele!
Senzatia de apartenenta revine furtunos in mintea mea...  
Apartenenta  uitata...



Am uitat ca imi apartin!
Am uitat ca  apartin Universului!
Am uitat de unde vin!
Am uitat ca mi se cuvine!
Am uitat cat de minuntati,  suntem noi oamenii!
Am uitat cat de simplu este totul, atunci cand esti Tu!
Am uitat ce inseamna Origine!
Am uitat ca am Drepturi si Daruri Divine, primite la venirea mea pe Pamant!
Si ...
Am uitat ca pot urca sus.... atat de sus....

Inima imi este plina!  Atat de plina,  incat pentru o secunda, se opreste pentru a-mi aduce  aminte cat de iubita sunt! O  iubire imensa, a carui prezenta este semnalizata din toate partile! In aceste monente sunt doar iubire! Nu imi doresc sa se termine niciodata!
Bratele lui ma tin strans, respiram la unison... timpul s-a oprit in loc si mi-as dori sa ramana asa!
Niciodata nu am crezut ca pot sa fiu atat de fericita! Nu am crezut ca merit atata fericire!
Doar uitatasem... iar acum ...
Pentu ca zidurile ridicate de mine, in jurul Spiritului meu, au fost daramate...
Pentru ca pot respira....
Pentru ca iubesc...
Pentru ca ma iubesc...
Pentru ca te iubesc...
Pentru ca sunt iubita...
Pentru toate acestea... MULTUMESC!

  

joi, 29 septembrie 2011




luni, 12 septembrie 2011

Te iubesc, Viata!

M-am ridicat din fotoliul confortabil, din anticamera unui mare maestru reiki din oras, unde cautam niste raspunsuri, raspunsuri privind interiorul meu...

La prima vizita pe care am facut-o acestui domn, primisem indicatii, privind anumite actiuni viitoare, care ar fi trebuit sa ma ajute sa gasesc ceea ce caut de mai mult timp...

Astazi, desi nu reusisem sa-i urmez indicatiile decat in proportie de 80%, mi-am spus ca ar trebui totusi sa incerc sa am o discutie cu dansul... tot pentru intrebarile care ma macina...

Asteptand-mi randul in acel fotoliu confortabil, incercand sa ma relaxez pe muzica minunata a lui  Sarah Brightman, si avand o discutie interesanta cu Mine, discutie pe care nu reuseam sa o duc in punctul in care imi doream, ceea ce ma nemultumea.. dintr-o data fara sa realizez prea mult ceea ce fac, ma ridic, imi salut colegii de asteptare, si plec.. Convinsa fiind, ca singura persoana care ma poate ajuta, sunt Eu! Atat de convinsa incat mergand spre masina, in momentul in care imi ajug la urechi acordurile minunate ale marsului Radetzky, imi spun: Acesta este semnul pe care il asteptam! Nu gresesc! Eu sunt cea care detine toate raspunsurile! In MINE trebuie sa caut!

Nici in visurile mele cele mai urate, nu mi-am inchipuit ca o situatie petrecuta in aceeasi zi a saptamanii trecute, se poate repeta! Si nu doar ca se repera in proportie de 90%, dar probabil pagubele provocate sunt duble! Aceste doua situatii, plus tot ceea ce ma apasa de multa vreme, la un loc, au facut un mare POC! Iar eu am explodat! Am plans atat de mult incat, efectiv nu mai vedeam pe unde merg. O disperare crunta m-a cuprins din toate partile, incat pentru cateva ore, realmente am uitat cine sunt! Persoana care m-a ``lasat`` sa plang pana la sfarsit a fost Matei, baietelul meu de nici 5 anisori! Am plans in fata lui pentru prima si ultima oara! Ochisorii lui mari si negri, imi strigau: Mami, ce ai? De ce plangi? Eu nu te cunosc asa! Mami, te rog! Si totul pana la momentul la care in minte mi-au aparut acordurile vestitului mars Radetzky.
Atunci mi-am adus aminte cine sunt, si ca viata merge inainte!
De astazi, viata mea merge inainte in ritmul Radetzky March!

Raspunsurile stau pitite in noi, iar noi le cautam frenetic, cine stie pe unde... Atunci viata ne da cate o plama, sa ne aminteasca.... Sa ne aminteasca de NOI!

Te iubesc, Viata!!!! Chiar daca ma pui la incercare, atat de mult incat, urlu din toate incheieturile: ``nu mai poooot!`` Stiu ca mai pot, si mai stiu ca niciodata nu imi dai, decat atat cat pot duce!!! Asa ca mergem mai departe, IMPREUNA, EU SI CU TINE - VIATA MEA! Esti Darul meu!

sâmbătă, 10 septembrie 2011

Asteptarile.... sau comertul cu sentimente!

De ce avem asteptari?
Ce bine ar fi sa reusim sa nu mai avem asteptari... si aici ma refer la oamenii din jurul nostru!
Atunci nu am mai fi dezamagiti, nu am mai suferi!
Asteptam sa primim  binete, la inceputul unei zile, asteptam... pentru ca la randul nostru oferim binete!
Dap.... natura umana functioneaza ciudat, daca noi oferim, avem impresia ca vom primi, cel putin tot atat cat am dat!
Dar.. pentru ca intotdeauna exista acest DAR..
De cele mai multe ori viata mi-a demonstrat, ca unul din lucrurile gresite in mod frecvent, este faptul ca astept! Pentru ca astept sa primesc de acolo, de unde, eu am dat la randul meu...
As minti sa spun ca nu am primit! Am primit, dar nicidecum de unde ma asteptam, ci de la persoane, de la care nu aveam nici un fel de asteptari...
Atat de simpul.. Dumnezeu ne da, ne arata, dar nu ne baga si in sac! Trebuie sa avem in permanenta ochii deschisi! Suntem singurii care putem sa ne umplem sacul, si singurii vinovati, daca sacul ramane gol!
Daca nu as fi avut asteptari, de acolo de unde am oferit, probabil ca m-as fi scutit de multe lacrimi, de-a lungul timpului!
Nu vreau sa par nemultumita! Pentru ca nu sunt nemultumita! Sunt doar trista, pentru ca lectia aceasta o stiam, am mai invatat-o de lungul timpului, doar ca am uitat-o!
Am uitat ca atunci cand oferi, nu trebuie sa astepti nimic in schimb! Daruiesti pentru ca, doresti sa daruiesti... Nu esti la piata, nu cumperi nimic... Atunci cand doresti sa cumperi ceva, stai fata in fata cu vanzatorul, si impreuna sunteti perfect constienti de tranzactia care urmeaza sa se incheie, precum si de costurile ei!
Acest lucru nu se poate aplica, in cazul in care, tu sustii, ca oferi! Cel caruia i te adresezi, se bucura de cadoul tau, il primeste fericit, il desface, se imbraca cu el, il poarta, si nu  ii trece prin cap nici o secunda ca ar trebui sa plateasca... Nici nu ar avea de ce! Tu  nu i-ai vandut nimic! Asa ca astepti degeaba, in mintea lui neexistand un act de comert! Ceeea ce aste perfect adrevarat!
Puteti concluziona ca sunt o persoana care a incercat de-a lungul timpului, sa cumpere sentimente... si poate ca nu gresiti...
Pentru ca acum imi dau seama, ca vorbesc despre comertul cu sentimente...
Da, suna destul de urat.... Sentimentele nu se pot cumpara, nici cu alte sentimente - nu exista troc de sentimente - , si nici cu bani!
Sentimentele vin din noi, pentu noi! Iar cei din jur se bucura alaturi de noi, pentru existenta lor, nu le-au cerut, nu le-au cumparat, si nici nu sunt initiatorul lor! Sentimnetele, pur si simplu sunt motorul care ne angreneaza viata!
Asteptarile noastre, sunt dovada faptului, ca noi, ca desi sustinem ca am daruit, in realitate am initiat doar un  act de comert!
Acum cand privesc lucrurile in acest mod, zambesc, si plang in acelasi timp, lucrurile par atat de simple... Realizez ca asteptarile mele au generat multe suferinte, nu numai mie, ci si celor care au primit asa zisul cadou al meu, de care, la momentul la care am exprimat asteptarile, au trebuit sa se dezbrace de el, sa nu il mai poarte, sa nu se mai bucure de el, sa incerce sa mi-l inapoieze, pentru ca nu l-au cerut, si nici nu aveau de gand sa cumpere, ceea ce pusesem eu pe taraba mea.
Toate acestea, doar pentru ca eu am asteptari!


vineri, 9 septembrie 2011

Exceptand moartea, orice este relativ in viata!


Exceptand moartea, orice este relativ in viata!
Desi, Adevarul poate avea mai multe fete!
Desi, fiecare om are adevarul sau, distinct, de al altora.
Desi, oricine, care spune adevarul, de fapt nu spune altceva, decat adevarul lui.
Doar moartea este absoluta!
Restul nu mai conteaza!
Deci, fiecare are punctul lui de vedere...
Totusi....
In viziunea mea,  intotdeauna adevarul este relativ,  iar atunci cand nu cunosti toate variantele adevarului,  nu te poti pronunta!
Nu este bine sa te pronunti! Cea mai buna alegere este sa stai deoparte,  si daca te intereseaza subiectul, si doresti sa te implici in dezbaterea lui, atunci incepi o documentare serioasa..
Atunci  cand emiti ipoteze, privind un adevar, iar tu nu esti bine informat din toate partile,   este ca si atunci  cand  ai spune: `` maine,  moneda nationala se v-a aprecia in fata euro,  cu 25 de procente!`` ceea ce este neralist, datorita lipsei de informatii!
Intr-un adevar disputat de doua persoane, acestea de regula fiind stapanite de emotii, consider ca ar fi  extraordinar, daca s-ar putea ajunge in fata unor mediatori!
De ce spun asta?
Pentru ca in urma medierilor,  ambele persoane implicate in aceasta disputa, pot concluziona la unison! Ceea ce ar fii mininat! Adevarul devine Absolut, iar cele doua parti il accepta intru-totul!  
Nu ar mai exista resentimente de nici o parte!
Nu ar mai exista discutii inutile!
Nu mai exista suferinta!
Si asta este cea mai importanta realizare a Adevarului Absolut!
 Desi multi considera Adevarul Absolut doar o teorie....
``Singurul adevar este ca: viteza luminii este aceeasi!
Insa, timpul necesar luminii pentru a parcurge o distanta, este dat de perspectiva observatorului asupra spectatorului.``

Omul... este atat de complicat... Linistea!




Omul... este atat de complicat...
Eu de exemplu, desi rational  constientizez, ca atunci cand incerc sa grabesc lucrurile, nu fac decat sa ma necajesc, pentru ca nu se intampla asa cum imi doresc... nu a venit timpul sa se intample... desi rational imi impun sa las lucrurile sa se desfasoare la timpul lor.... ceva din mine ma impinge sa fac gesturi, sa spun lucruri, carora stiu ca  nu le-a venit timpul!
Si totusi o fac! Apoi imi pare rau, si nu numai pentru mine, desi prima reactie este sa ma supar.. Dupa ce rumeg intamplarile de genul acesta, imi dau seama ca  persoanele pe care le implic in aceste fapte, sunt mai afectate decat mine, mult mai afectate... deoarece, luati fiind prin surprindere, reactiile lor sunt necontrolate, fortate, si totusi sunt norocoasa, aceste reactii ma protejeaza... ma protejeaza de MINE!
Ieri am dat peste un extras din lucrarea `` Draga mea iubita`` scrisa de David Deida  http://ro.netlog.com/groups/spiritultimpului/forum/messageid=130545  , si vreau sa va spun ca ma regasesc in anumite pasaje... constat ca, am fost persoana care  incerca sa controleze totul, inclusiv barbatul pe care il alegeam... si mai important il alegeam in mod gresit, intentionat ... din cauza lipsei de  incredere...

``Barbatii sunt ca un tren. Ei se indreapta intr-o directie precisa. Alegera unui barbat, pentru a ramane cu el este ca si cim te-ai urca intr-un tren. Vrei nu vrei, vei sfarsi prin a te indrepta in directia in care se indreapta el....``  - din toate  punctele  de vedere
``Singura alternativa care iti ramane este sa te dai jos din tren. Nu-i poti schimba directia barbatului, fara a-ti pierde increderea in capacitatea lui de a te conduce.``

Doar ca acum lucrurile s-au schimbat!
Barbatul pe care l-am ales de aceasta data, este demn de toata increderea mea! Si am hotarat sa urc in trenul lui!
Da ! Am incredere in tine! Si stiu ca niciodata, nu imi vei face rau! Stiu ca sunt la momentul,  la care trebuie sa predau o parte din conducere,  partea care iti revine!  

Dap... ciudat  mai este omul...
Dupa ce constientizezi anumite aspecte ale caracterului tau, hotarasti sa schimbi ceea ce se poate schimba, si sa accepti ceea ce nu se poate schimba, intervine linistea... 
Liniste,  purtata de intreaga bucurie a fiintei tale!

joi, 8 septembrie 2011

Cum de reusesti?


Nu inteleg,  cum de ai reusit  sa scoti tot ce este mai bun din mine?!
Stateam acum si citeam ceea ce ti-am scris... unii pot crede ca nu sunt zdravana la cap... ceea ce nu contest... chiar se poate intampla sa nu fiu... 
Sentimentul pe care il am este unul deosebit, pe care nu pot inca sa il descriu... pur si simplu ma simt intreaga! Intreaga cu tine ... intregita de  tine !
Nu imi mai trebuie nimic.... sau poate totusi,  nu m-as  ridica din bratele tale...
Si acum ignor distanta dintre noi, si ajung la tine... abia astept... te sarut... te alint... te iubesc... si fac curat in casa!
Dupa cum am spus,  scoti din mine tot ceea ce este mai bun! Iar, pe vremuri chiar eram o gospodina desavarsita! Stii de cand, nu mi-am mai dorit sa gatesc pentru altcineva, decat copilul meu? Stii  cat de greu ma urnesc in a-mi face ordine pe birou, sau in acte? Foarte greu.... culmea este ca de doua zile asta fac... Am facut cutatenie... luna si bec! Nici mie nu imi vine sa cred! Sa nu se inteleaga gresit...  sau puteti intelege ceea ce doriti... asta nu este tot... restul...
Ideea este ca TE IUBESC! Si din cate se vede ai un ascendent extrem de bun asupra mea!

miercuri, 7 septembrie 2011

Buna dimineata! O cafea? Va rog! - Recolta

Stau cu ceasca de cafea in fata... si zambesc tastelor!
Acest dar,  ziua de astazi, a venit cu nitica ploaie! Ploaie de care avem atat de multa nevoie! Pamantul este uscat! Dar, important este faptul ca noi suntem... cam prafuiti... Dupa vara aceasta calduroasa, dupa munca depusa de fiecare pentru existenta zilnica, dupa concediile petrecute cu cei dragi, dupa toata alergatura  din ultimele luni, in care Cerul nu ne-a binecuvantat cu Apa, noi suntem cam prafuiti... :)
Si trebuie sa ne pregatim pentru toamna care abia a inceput... sa culegem  recolta, asa cum este ea... pentru unii mai buna, pentru altii mai putin buna, iar pentru marea majoritate, a fost calamitate naturala..:) dar, trebuie sa mergem mai departe... desi foarte putini dintre noi au avut asigurata aceasta recolta, si pierderile sunt extrem de mari...  Trebuie sa ne pregatim pentru noul an scolar, pentru iarna care se apropie cu pasi repezi, si mai ales pentru noul an...
Astazi, Cerul ne-a binecuvantat cu Apa! Apa, uda pamantul, pentru al pregati pentru urmatoarea recolta! Multi nu vor semana nimic in toamna acesta, si-au luat obiceiul sa se apuce de semanat doar in primavara... multi dintre noi am uitat ca de fapt anul incepe acum, toamna, odata cu noua insamantare! Toamna totul ``moare``, pentru a renaste... nu uitati, natura renaste in fiecare an!
Doar ca Apa, totusi, spala praful de pe trotuare, de pe geamuri, de pe sufletele noastre, si mai ales ne ofera acest minunat ragaz de timp, pe care multi dintre noi il percep gresit....  tristete...
De ce trebuie sa fim tristi? Pamantul se pregateste pentru anul care vine, este bun cu noi, si ne ofera posibilitatea inceperii unei noi etape din viata noastra! Altfel decat ceea ce a fost, Acum, impreuna cu el!
Ve-ti spune: Cum? De unde? Cu ce? Iar eu,  va raspund: Impreuna!
Doar de noi depinde sa ne schimbam viata, ceea ce nu se poate face pocnind din degete, si cred ca nu am fi pregatiti ca peste noapte, viata noastra sa se schimbe radical... Insa cu pasi mici, siguri, cu fiecare insamantare, facuta cu grija si dragoste pentru viitorul nostru, viata se va schimba! In bine!

De ce sa fim tristi pentru ca a venit Toamna, si ploua...?
Eu spun sa fim bucurosi, pentru ca, ni se mai ofera  inca o sansa la viata! Sa fim bucurosi, pentru ca ploaia a spalat sufletul nostru prafuit, iar acum, curati fiind, totul este mai limpede ca niciodata!



marți, 6 septembrie 2011

Tradarea! Sau... ``drumul spre iad este pavat cu intentii bune!``


BINE... am dorit sa fie bine!
Pentru toti in jurul meu, dar am uitat ca intai trebuie sa imi fie mie bine, ca apoi cei din jurul meu sa beneficieze de binele meu!

Acum stau si ma uit la ei si  nu imi vine sa cred ce lectie poate sa imi de-a viata! Nu imi vine sa cred ca tot ceea ce am crezut despre oameni, in slujba carora m-am pus fara sa carnesc, este fals!
Pentru ca mai acum catva timp o parte din acea multime care ma inconjura  a disparut, si a disparut lasand dare adanci in sufletul meu... A disparut, calcandu-ma in picioare! Veti spune... pentru ca le-ai permis! Si DA, le-am permis, deoarece in viziunea mea fiecare om  are dreptul la prezumtia de nevinovatie, si trebuie creditat!
Doar ca acum situatia se repeta, doar ca oamenii care dispar din jurul meu, sunt oamenii cei mai apropiati....  deci nu am invatat lectia de acum doi ani... o concluzie foarte tirsta....

Si totusi.... Cat poate fi de gresit? Cat de  mare este pacatul, ca eu, inca cred in oameni? Inca, cred in sufletele lor!
Nu conteaza ce au facut! Nu conteaza suferinata mea, atat timp cat ei mai au o sansa sa inteleaga ca suntem aici, impreuna pentru a invata!
Nu cred ca Bunul Dumnezeu, ne-a lasat sa venim pe pamant, pentru a face greseli fara a le costientiza, si  mai ales, sa nu facem nici un gest, cat de mic, pentru a intelege ca, daca noi nu ne iubim intre noi, ca si oameni, nu putem evolula!
Cum poate cineva sa spuna: eu imi iubesc, pisica, catelul, casa, sau masina, fara sa poata sa simta ce-a mai mica consideratie fata de semenii lui?!
Cum poate cineva sa isi iubeasca copilul, atat timp cat nu realizeaza ca suferinta provocata de el altora, este trimisa in Univers, de unde poate oricand sa se intoarca, nu doar asupra lui, ci, chiar si asupra celor dragi!
Dupa mine respectul este cea mai mare forma de iubire!  Atata timp cat te respecti pe tine,  te iubesti, respecti,  adica iubesti si tot ceea ce te inconjoara! De aceea, cred eu,  marii ganditori sustin ca ne-am nascut pentru iubire! Sa iubim, sa fim iubiti! Respectand!
Nu sunt eu in masura, sa dezleg misterele gandirii omenesti, sunt prea mica pentru asta! Eu vreau doar sa inteleg, de ce, daca eu imi doresc din tot sufletul sa pot face bine celor din jur, si implicit mie, si fac tot ce imi sta in putinta in aceest sens, totusi nu reusesc sa evoluez?
Poate pentru ca, nu imi este permis! Nu imi este permis, sa intervin in viata celor dragi, sa ii sustin... poate ca beneficiile transmise de mine, nu sunt vazute de ei ca si beneficii! Altfel nu imi explic!
Daca ma gandesc ca, nu am voie sa intervin, pentru ca, fiecare a venit acum, aici,  sa ne invatam lectiile, iar eu intervenind, lectiile nu pot fi duse la capat,  parca... furtuna pe care o am in fata,  se mai  domoleste!

Si pana aici... nu este nimic... ceea ce ma deranjeaza  in cel mai crancen mod, este faptul ca.... Ok! Nu mai ai nevoie de mine , nu mai ai nevoie de ceea ce fac, sau am facut pentru tine, ti-a ajuns, si poti sa te debarasezi usor, de tot ceea ce insemn eu!  Asta nu este o problema, se poate termina, simplu... dar, totusi Tu nu inchei simplu acest schimb de viata, pentru ca as minti sa spun ca eu nu am primit nimic in schimb,  Tu il inchei prin tradare! Si nu te opresti doar aici, ci emiti in continuare tot felul de energii negative, energii care imi fac rau! Rau de care eu nu am nevoie, pentru ca, chiar daca Tu nu mai faci parte din viata mea, sunt alte persoane,  fata de care eu am tot felul datorii, datorii  pe nu le pot onorara, si din cauza energiilor tale negative, care imi pun tot felul de piedici!  
Si ca sa fie clar pentru toate persoanele vizate, atunci cand s-au rupt legaturile  dintre noi, eu nu am uitat ca v-am iubit!

Te-am iubit pentru ca ai fost prietena mea, pentru ca ai fost langa mine, cand am avut nevoie de un umar pe care sa plang, de un ajutor, pe care mi l-ai dat neconditionat, pentru ca m-ai ascultat, cand nimeni nu o facea, te-am iubit pentru tot ceea ce ai facut pentru mine si copilul meu, ...  desi,  situatia in care ne-am imprietenit a fost una bizara... bizar..., este putin spus! Iar acum, imi este dor de tine! Esti singura persoana dintre cele o mie disparute din jurul meu, de care, chiar imi este dor!

Te-am iubit pentru ca esti un om bun! Pentru ca am avut impresia ca impreuna putem muta muntii din loc! Pentru ca faceam o echipa extraordinara impreuna! Cel putin asta a fost impresia mea... Atat de mult te-am iubit incat, am intrat in familia ta neconditionat, doar ca tu ai considerat ca, statusul de membru al familiei tale, este mult prea mult, pentru mine... dar copilul nu are nici o vina! Eu consider ca, doar noi amandoua, suntem vinovate! Spatiul de care fiecare avea nevoie, nu a fost respectat, de nici una dintre noi!

Te-am iubit atat de mult incat atunci cand existenta ta ajunsese in acel punct critic, incat se punea problema sa dispari dintre noi.... am crezut ca si viata mea s-a terminat! Nu imi vedeam viitorul,  fara ca tu, sa nu faci parte din el!   Te-am iubit atat de mult incat copilul meu de 3 ani si jumatate, atunci cand i-am spus `` Mami, te iubesc!`` mi-a raspuns: ``Nu ma iubesti, tu o iubesti pe ..ea!``  

Te-am iubit, si te voi iubi toata viata mea, pentru ca tu imi esti dat de Dumnezeu, nu te-am ales ca pe un prieten...,  iar lucrul acesta nu se poate schimba! Faci parte din viata mea si vei face parte,  pana cand vom inchide ochii, chiar daca ne place sau nu! Sa nu uitam,  ca pana sa apara Matei in viata mea, tu ai fost ``cel mai iubit dintre pamanteni``!

Iar acum pentru final, pentru ca nu sunt cea care sa arunce cu pietre, si pentru ca imi doresc din tot sufletul sa va gasiti linistea, liniste care imi va aduce si mie liniste, si vom putea merge mai departe, vreau sa stiti ca eu v-am iertat pentru tot ceea ce a fost! V-am iertat de mult! Desi nu mi-ati cerut-o, eu totusi am facut-o, in virtutea iubirii pe care v-am purtat-o, si care nu poate fi uitata!
Si pentru ca nici un om nu este fara de greseala, imi cer iertare pentru tot ceea ce am gresit in fata voastra, cu gandul, fapta sau vorba!

...dar,  drumul meu continua, chiar daca voi ati cotit la dreapta,  la stanga, sau v-ati intors inapoi! 

luni, 5 septembrie 2011

A fost....


A fost.... 
CE?
Ma veti intreba...
Iar eu nu voi sti sa raspund....
Dar stiu ce este!
Este...
CE?
Ma veti intreba din nou....
Iar eu, din nou ma blochez.... 
Dar stiu ce va fi!
CE?
Si... iar ma intrebati....
Si eu parca trezita din somn...
Incerc sa raspund.... 
A fost .... este .... va fi....
pai.... am fost EU, sunt Eu, si voi fi EU!
... doar ca nu intelegeam.... de ce trebuie sa intrebi???? de ce trebuie sa raspunzi???
.....de fapt .... NU EXISTA ``TREBUIE``! 

Vine!


S-a anuntat.... 
Vine!!!!
Ne pregatim..... 
A sosit! .......
A plecat! .......
Si a ramas .... PUNCTUL 

NEBUNIE....


O discutie la o tigara cu mama:
eu: Mami am citit ceva foarte interesant!!
ea: Si?
eu: Am inteles ce s-a intamplat cu mine in ultimii doi ani!
ea: Si ce ai inteles? 
eu: Pai.... multe, trebuie sa iti dau sa citesti... nu cred ca vei intelege usor...
ea: Eu cred ca stiu! Innebunisesi!
.
.
.
Nu, nu innebunisem! Incepuse doar TREZIREA!

Traiesc!


Da, TRAIESC!
Nu imi vine sa cred cat de departe am fost, ... de mine!! 
Nu imi vine sa cred ca am fost la un pas sa risipesc tot ceea ce primisem ! 
Nu imi vine sa cred cum au trecut clipele...
Am gresit!
M-am iertat!
Am iertat!
Acum IUBESC! 
IUBESC .....  
...... TRAIESC!

Energia cifrelor

Am scris 8, dar totusi vad bine? 
Parca totusi nu este 8....
Seamna cu 6!
De unde dom`le sa semene 8 cu 6?
Hmmmm.... nu are nici in clin, nici in maneca!
Dar de ce vrei neaparat sa scriu 6 in loc de 8?
Pentru ca in 6 este 1.... iar.. in 8 sunt 2!
Ramane 8! In noi ....  suntem 2!

VISUL


.... unde sunt????.... intr-o canapea..... micuta...  din sufragerie... nu stau bine in ea... sunt inghesuita....
 aaaaaa.... te asteptam sa suni... si adormisem...  dar ce somn.... foarte adanc... se facea ca cineva ma certa ... ma certa de zor.... pentru caracterul meu ... gresisem ... nu prea am inteles... dar inca simt.....in vis venisesi... faceam dragoste... ne iubeam.... ma iubeai .... te iubeam... si trebuia sa ne ascundem... de Mihai.... ce cauta Mihai in visul nostru?...
... nu inteleg de ce... dar, lacrimile imi cad siroaie pe obraji... plang...  de fericire... stiu... sti si tu... 
.... ploua... cainele latra in curtre... ma ti in brate sub patura...  
...  sunt fericita... te vreau langa  mine..  imi este dor de tine... te iubesc atat de mult... 

Si vine un moment in care fiecare dintre noi trebuie sa alegem...


Chiar daca nu ne place... sau nu dorim  ca acel moment sa soseasca... el vine... odata venit,  suntem singuri fata in fata cu liberul nostru arbitru... ce dragut!! Nu??? 
Stai si te gandesti la tot felul de tretipuri pentru a castiga timp.... pentru  ca semnele de care ai nevoie in deciziile tale sa devina vizibile.... Ai nevoie disperata sa respiri!!! Ilar.... nimic nu este vizibil.... esti singur in fata deciziei tale.... delirezi... esti constient de dezastrul care urmeaza... se va termina... ce vei face?? te resemnezi!!
Constientizezi ca nu poti face nimic in fata inevitabilului.... si atunci alegi sa mori .... fara sa mai opui nici un fel de rezistenta....  liberul arbitru....  l-ai folosit pentru a pleca decent, asa cum ai si venit.... singur!
Te iubesc, dragul meu tatic!!
Niciodata nu te voi uita! Iti multumesc, pentru lectia pe care mi-ai dat-o!
Imi pare rau ca au trecut 25 de ani pentru a intelege!!!!
Dar mai bine mai tarziu,  decat NICIODATA! 
ODIHNIESTE-TE IN PACE!

``Avem tot timpul din lume!``

Un bun prieten... pe care il iubesc foarte mult... spunea... `` de ce grabesti lucrurile Emilia? .... avem tot timpul din lume!`` . Sunt de acord cu el, rabdarea este o virtute.... totusi.... timpul trece, oricat de mult incercam noi sa il dilatam! Si.... te trezesti intr-o dimineata cand realizezi ca s-a terminat.... sau poate nu realizezi... doar se termina, simplu ... apoi cel care ramane gandeste: unde a fost ``tot timpul din lume`` Raman regretele... cel putin asa spune Philip Le Roy in ``Ultimul testament``

Concluzii scrise!


Sunt FERICITA!!
Si culmea nu datorita tie!
Am trait atata timp cu ideea ca tu esti fericirea mea!
Oh, Doamne , cat am gresit!!!
Nu, nu tu esti fericirea mea! Fericirea mea este in mine! In mine si in puterea de a primi ceea ce mi se da! 
Este atat de bine sa poti primi!! Sa nu mai ai nici o retinere in acest sens!
Am DORIT, ca tu sa imi poti da ceea ce am nevoie... chipurile pentru fi fericita... Gresit!

In primul rand pentru ca tu...,  NU POTI.... sau NU VREI.. Dar, aceasta este problema ta, nu a mea!
In al doile rand, realizand ca fericirea este in mine, nu mai am nevoie de NIMIC de la tine! 
Sti ... iti spuneam ca nu vreau NIMIC... Trebuie, desi nimic nu trebuie, sa imi cer iertare, TE-AM MINTIT ... Vroiam TOTUL... Pentru ``a fi fericita`` ... Si ma faceai atat de NEFERICITA!!!
Acum chiar sunt FERICITA!!
Pentur ca ACCEPT, iar acceptarea este primul pas spre MINE!
Suna egoist... Poate... :) Dar, imi place!
Imi spuneam ca sunt in depresie... Pana am citit despre Depresie... si am inteles ca NU , NU SUNT IN DEPRESIE, multumesc Domnului! Eram doar legata la ochi.... Iertare celor din jur, pentru comportamentul meu...!!
Imi spuneam ca sunt singura.. Pana am citit despre Singuratate... si am inteles ca sunt Nesimtita! EU, NU SUNT SINGURA! SI NU AM FOST NICIODATA!! Dumnezeu a fost alaturi de mine in permanenta!
Si asta nu este tot... Sunt atatia oameni care ma iubesc!!! Si culmea intre ei exista  persoane care ma iubesc mai mult decat speram ca o poti face TU! In modul in care speram sa o faci tu!
A trebuit sa inteleg doar ca, pot sa ACCEPT SI SA RESPECT,  iubirea ce mi se da!

Si mai sti ceva???  
Nu imi pasa daca vreodata ai sa spui .... AM GRESIT! ....voi vedea atunci daca am sa pot ACCEPTA acest lucru!

Eu SUNT!


Eu sunt!  Tu esti!  El, ea este! Noi suntem!  Voi sunteti!  Ei, ele sunt! 
Atat de simplu.... fericire... pentru ca suntem .... 

Eu SUNT!
Sunt pentru ca cineva acolo sus a fost Milostiv cu mine si mi-a deschis ochii... Mi-a aratat ca, nu cei din jur sunt problema.... doar eu... aveam o problema... 
si daca ma intrebi care... nu stiu sa iti raspund...
Stresul ...  nimic nu merge asa cum ar trebui si cum m-am asteptat..., pentru ca vanzarile sunt mici, datoriile mari.. pentru ca am pierdut ata de mult,  incat nu mai stiu sa evaluez pierderea..., pentru ca poate, nu intotdeauna reusesc sa comunic eficient..., poate pentru ca nu toate sentimentele imi sunt impartasite..., pentru ca vreau mai mult de la mine si nu reusesc sa obtin, pentru ca tin cu dintii de o iubire imposibila... si pot insira  ``pentru ca`` pana la adanci batraneti!

Dar, stai!
M-am oprit! Fac tot ceea ce imi sta in putinta pentru ca toate lucrurile enumerate si neenumerate sa fie bune...
De ce ma invinovatesc? Nu am de ce! Nu am gresit! Sau poate daca toleranta si bunatatea este o greseala.. atunci am facut-o! Am gresit...
Pentru  a iesi din orice fel de  criza, este nevoie de  mobilizare... si am facut-o! Ma trezesc la 4.15 in fiecare dimineata... si muncesc de nu stiu cum sa ajung seara mai repede in pat... 
Si.... stai! Nu doar munca... ci acolo unde este nevoie, am facut lucruri pentru a arata nevoile, sentimentele, dorintele, ... insa planul de acasa nu se potriveste cu cel din targ...
asa ca ...

Gata! Aveam varianta sa ajung la Spitalul 9, la crematoriu, sau....
Ce o fi, o fi!
Asa ca eu personal am facut si fac tot ceea ce este  necesar, pentru mine, copilul meu,  cei apropiati, mai putin apropiati, cei din ``jur`` si societate!
Personal nu imi reprosez nimic!
Daca trebuie sa platesc, platesc! Asta este!
Si totusi!
Acest lucru nu este un impediment imi a trai viata bucurandu-ma de Matei,  soare, chiar daca este canicula - acum ceva vreme plangeam dupa el-  vant, copaci, flori, carti, muzica.....  , nu este un impediment in a Iubi, si mai ales a ma lasa iubita,.... in a ierta, si a fi iertata...
Daca toate relele nu sunt impedimente... 
Nu imi ramane decat sa ma bucur!
Sa ma bucur pentru ca SUNT!
Iar eu.... chiar SUNT!

Adunate.... pentru ca mi-au placut!

``Agitatie. Galagie. Tensiune. Telefonul descarcat inca de la primele ore ale diminetii. Apoi...tutun, cafea si iar ... telefonul! Este normal, iti spui. Doar este o chestiune urgenta si importanta. Si raspunzi la telefon. Mai dai ... trei. Inca o cafea si cateva tigari. Alergi la masina, treci pe rosu, ajungi in fuga la birou! "Inamicul" tau este secunda. Decizii, telefoane, raspunsuri si intrebari noi. La final te bucuri. Astazi ai castigat! Luna bate in geam si iti aduce aminte ca a mai trecut o zi. Plina! Viata este frumoasa, nu-i asa? Agitatie. Galagie. Tensiune. O raza anunta primavara. Sorele este timid si parca nu vrea sa te deranjeze. Nu este la fel de important ca si telefonul la care trebuie sa raspunzi urgent. Secunda trebuie invinsa si astazi. Dar daca? Ce-ar fi ca astazi secunda sa fie prietena ta? Se poate? Deodata observi soarele, care iti zambeste. Acum, chiar in aceasta secunda, marea iti canta! Da, tie... Si numai tie! Tot acum, in secunda asta, persoana iubita te saruta. Intr-o secunda parca, timpul s-a transformat in cel mai bun prieten. Agitatia, galagia si tensiunea nu te mai ajung. Suna telefonul? Nu-l mai auzi. Tie, iti canta marea. Pe tine te iubeste cineva. Tu te joci cu soarele. De astazi promit sa am si eu ... secunda mea! ``
dupa Adrian


``Iar chestia asta cu pastratul distantei.... PRETINDEM ca nu ne pasa unul de altul... de obicei, este o mare minciuna! Si ii alegem pe cei cu care dorim sa ramanem apropiati, si odata ce i-am ales pe acesti oameni... trebuie sa ramanem apropiati. Oamenii care, inca sunt cu tine la bine si la rau.... ei sunt cei pe care merita sa-i pastram... Si sigur, uneori, aproape, poate insemna prea aproape... Dar uneori acea invadare a spatiului personal... poate fi exact ce ne trebuie!``



``ESTE INGROZITOR SA FI ADULT! Caruselul nu se opreste niciodata! Nu poti sa cobori din el! Doamne! De ce trebuie sa fie atat de greu?? Nu e greu! E dureros, dar nu e greu! Haide , sti deja ce trebuie sa faci! Daca nu ai fi stiut, nu te-ar fi durut asa de tare! DUREREA! Trebuie sa treci peste ea, sa speri ca o sa treaca de la sine, sa speri ca ranile care au cauzat-o se vor vindeca. Nu exista solutii, nu exista raspunsuri simple. Doar respiri adanc si astepti sa se potoleasca! De cele mai multe ori durerea poate fi alinata. Dar uneori durerea te apuca cand te astepti mai putin... Te loveste sub centura si nu te mai lasa. DUREREA... Trebuie sa te lupti cu ea, pentru ca adevarule este ca nu poti sa scapi de ea, iar viata iti aduce mereu 
mai multa.`` 






``Cateodata realitatea are un mod de a se furisa si a ne pocni peste cap. Si cand se rupe barajul, tot ce poti sa faci este sa innoti. Lumea imaginara este o cusca, nu un cuib. Putem sa ne mintim singuri doar pentru un timp. Suntem obositi. Suntem speriati. Faptul ca refuzam sa acceptam, nu schimba adevarul. Mai devreme sau mai tarziu, trebuie sa renuntam la refuzuri si sa luam viata in piept cu curaj. REFUZUL. Nu este doar un paraias. E un adevarat torent. Deci cum facem sa nu ne inecam in el?`` 

duminică, 4 septembrie 2011

Furia

O furie, care nu isi are sensul, m-a cuprins ieri de pe la pranz... a inceput cu o forma usoara de melancolie, care treptat s-a transformat in furie...
Acum sunt furioasa!
Unii spun ca este bine sa incerci sa iti controlezi furia! Sunt de acord cu ei!  Doar ca  azi nu vreau sa o fac! Nu vrea sa imi controlez  furia!
Astazi spun NU!
Si imi las furia sa se manifeste...  
1.       Fac gesturi..... Care sunt inutile, sau care sunt considerate `` prostesti``, doar de dragul  cuiva!  -  Nu voi mai face! Sa va vad, ce faceti atunci cand eu, ca si voi,  trec la ``ignore`` persoanele voastre!
2.       Ma chinui sa comunic... De ce as continua comunicarea cu voi?  Imi dati vreun motiv?! Doar, pentru schimb de  impresii despre una, alta, .... despre, cat de cald este aici , si cat de frig este acolo, despre unde te doare, si ce pot face sa nu te mai doara!!! – Asta nu este comunicare!
3.       Imi  fac griji inutile,  pentru voi ! ....Eee na! De acum  puteti  face, tot ceea ce vreti!  
Pentu ca acum sunt furioasa pe MINE!
Pe mine, pentru ca v-am dat,  mult mai mult decat aveam voie sa o fac!!  Iar voi uitati ca, nimic nu vi se cuvine! Nu conteaza ca imi esti  mama, frate, sora, prieten, sau iubit! Nu ma obliga nimeni sa dau ... iar acum simt, ca am facut toate astea impotriva mea... un fel de bomerang care s-a intors inapoi  la mine, si mi-a tras-o rau... din toate partile!
Si am ajuns intr-o stare de sevraj..... El spune opreste-te! .. Eu nu, si nu! Trebuie sa mergem mai departe! Si de aici toata furia din mine!
Si cel mai hilar din tot ceea ce am spus  mai sus, este faptul  ca nu vreau nimic la schimb! Nu vreau sa imi dati,  pentru ca sunt mare si imi i-au singura, tot ceea ce am nevoie!
..... ca si acum, de altfel!!

Iar acum voi, cititorii, ve-ti spune... Draga, te contrazici singura! Ok! Asa este! Ma contrazic singura! Si ce daca??? Astazi sunt furioasa! Am voie!



sâmbătă, 3 septembrie 2011

Acasa Part.I


In mintea mea,  vaza de cobalt plina cu flori de camp, de pe masuta de ceai din living,  sub care gasisem mesajul  ``Bine ai venit acasa, draga mea!``, imi apartinea, o primisem de la mama, in momentul in care am plecat la ``casa mea``....
Stateam relaxata in bratele lui, si imi plimbam ochii prin casa, dintr-o data pe un dulap,  in bucatarie vad acea vaza ... o vaza de cobalt, plina cu spice de grau si  flori de camp! Atunci am stiut!
Voi scrie aceasta poveste, pentru ca .... mirosul ierbii proaspat taiate, al lemnului ars in camp, mirosul bradului verde... totul imi aduce aminte de casa... acasa.... acasa este alaturi de el!
Soarele starlucea pe cer! Era cald, in vara aceea.... nu avusesem parte de prea multe ploi... Vacanta era in toi, iar, noi incercam sa ne umplem timpul cat mai placut, cu activitati caracteristice acelei varste... bicicleta, sotron, elastic, masa de ping-pong, chiar si topogan, desi cam trecuse varsta pentu el... dar, ne urcam, din cand in cand... senzatia de sus, de la inaltime, ne umplea chipurile de un zambet larg.
Intr-una din acele zile de vara, intr-un moment,  cand tocmai eram urcata pe marele topogan, si ma pregateam sa imi i-au zborul, il zaresc... nu il cunosteam.., avea o bicicleta noua, frumoasa, si mai ales...  avea o atitudine de invingator!
Asa a inceput povestea noastra... pe topogan, pe bicicleta, cu o atitudine de invingator!
Anii au trecut, ne-am ``maturizat sever`` - cum spune Guess Who , si ne-am reintalnit pentru a arde, ceea ce nu s-a ars la timpul acela. 
De aici inainte totul este doar in mintea mea... astept ca viata, sa imi confirme semnele!
Veneam spre casa, spre casa noastra alba, cu gard negru din lemn.  Sunt obosita, nu mai am 30 de ani, drumul care alta data il faceam fluierand, acum mi s-a parut foarte lung. Nerabdarea de a ajunge la destinate imi oferea  energia necesara pentru a merge inainte!
Plecasem singura, incepeau  primul an universitar din viata lor, si pentru ca Victor avea multe probleme de rezolvat, nu a fost posibil sa ma insoteasca.
Baietilor le trebuia un sprijin, trebuia ca eu sa fiu langa ei! Printr-o veche cunostiinta, le-am gasit un apartament cochet in zona centrului, zona care ii avantajeaza pe amandoi, i-am instalat acolo, si cu putin noroc, am participat la ambele ceremonii de deschidere al primului an universitar,  la medicina, si la aviatie.  Emotiile au fost foarte mari! Nu imi vine sa cred ca a trecut timpul atat de repede, si ei s-au facut barbati! Parca acum s-au intalnit in parc, s-au jucat, s-au batut, s-au imprietenit... si prieteni au ramas!
Au crescut impreuna, au invatat impreuna, au avut grija unul de altul, si impreuna, de Alex.. S-au maturizat! Stiu cine sunt, ce isi doresc de la viata, si au tot sprijinul  noastru!
Ajunsa in fata casutei albe, parchez masina  in fata portilor din fier forjat, si dau sa intru in curte... Doar ca sunt oprita de explozia de bucurie cu care ma intampina cainele nostru,  nu mai stia cum sa sara, sa se invata, sa latre, si  cum sa isi manifeste  dragostea care o are pentru mine...
-           - Ti-am lipsit, vagabond batran!! Si il maingai pe crestet cu blandete. 

v .... va urma

Marele hop


Sunt persoane pe care nu  le-am vazut de aproape un an... un an in care s-au intamplat multe, un an in care am reusit sa ma transform atat psihic, cat si fizic.
Atunci  cand, dupa o perioada atat de mare, si dupa  schimbari, care te fac de nerecunoscut , intalnesti   oameni cu care inevtabil  ai de impartit ceva, mirarea lor privind aceste transformari,  este manifestata in fel si chip.  Unii reactioneaza  cu bucurie, pur si simplu se bucura pentru tine, altii nu se controleaza,  iar gesturile lor te fac sa suferi.
Transformarile prin care trece o persoana , sunt transformari asumate, dorite, asteptate...  Cei din jur nu pot  face nimic, decat sa incerce, daca doresc,  sa cunoasca noua persoana care ai devent.
Asemenea transformari,  de regula incep a se manifesta in momentul in care apare  o dezamagire, o suferinta, o pierdere,  in vietile noastre. Suma acestor stari o voi numi  ``marele  hop```. 
Atunci,  instinctul de supravietuire isi spune cuvantul,  si impune schimbarea.  Schimbare de care avem nevoie pentru a merge mai departe! 
Totul pleaca de la interior. Interiorul pe care nu am reusit sa il cunoastem... dar,  cati dintre noi, stiau cine sunt cu adevarat,  pana la momentul marelui  hop ? Prea putini... sau eu nu am intalnit acele persoane, inca..
Si descoperi... descoperi ca nu iti plac diferite lucruri pe care le faci, le spui, le gandesti... descoperi ca nu esti multumit de tine, de sotul tau, de oamenii de langa tine... descoperi ca bucuriile vietii tale sunt minime, descoperi ca anii au trecut,  si  ai ramas cu  prea putin din tot ce a fost...   mai rau... descoperi  o boala fizica, o boala care iti pune in pericol existenta!
Si atunci, te intrebi... Pentru ce? De ce trebuie sa ai la poarta cinci masini? ... conduci doar una, cu care daca, ajungi  macar o data pe saptamana  la spalatorie ... De ce trebuie sa ai o casa imensa ? ... unde  ajungi doar sa dormi, daca ajungi..., de care nu te poti bucura.., pentru ca 90% din timpul tau il petreci la birou,  sau pe drumuri...  De ce trebuie sa ai in jurul tau o mie de oameni? ... oameni pe care nu ii cunosti, pe care nu ii simti, oamneni care,  nici macar nu stii ce vor de la tine...  De ce stai intr-o casnicie?... casnicie, care nu iti aduce nimic, nici macar o vorba buna ...
Omul se naste singur, si moare singur, asta spun multi, iar eu ii sustin... dar, totusi omul nu traiste singur! Daca se intampla, ca in fata marelui hop sa te simti singur, sa nu existe cineva care sa te intrebe: ``Mai, ce faci? Esti bine? Te pot ajuta cu ceva`` ... ai o mare problema!
Scara ta de valori este distrusa! Se impune construirea unei alte scari! Si atunci sa vezi nebunie! De unde incepi? De ce te agati? ....Constati,  ca nu ai de ce sa te agati.... ca nu sti de unde sa incepi... ca nimic din ceea ce cunosti , nu poti aplica, de fapt, ca toate informatiile pe care le ai, nu iti sunt folositoare!
Si incepi sa cauti... sa te cauti...  unde esti??? Disperi... Nu te gasesti... nu te regasesti... dar, de fapt ce cauti? Cum arati? Cine esti? De ce esti aici, acum? De ce ai venit?
Atunci intelegi ca ai doua variante: poti incepe marea transformare ... sau,  cum de altfel, multi au ales, poti sa te sinucizi!
Te agati... te agati de origini, te agati de singurul lucru pe care l-ai avut vreodata, te agati de Divinitate! Si te agati  atat de bine,  incat marele hop incepe usor, usor, in timp, sa nu ti se mai para atat de rau... lucurile se limpezesc... si ajungi la concluzia ca acest mare hop a fost cel mai mare beneficiu pe care l-ai putut primi vreodata! Nimic nu este mai important, decat sa sti cine esti, de ce ai venit, si ce iti doresti!

.... fratelui meu!


joi, 1 septembrie 2011

Certitudinea - Despre semne! Part.III


Dupa 10 ani ... un deceniu... un deceniu  trait in marele oras!
Cei doi inca nu m-au parasit, doar ca prezenta Ramonei am simtit-o mult mai mult in ultimii doi ani, dupa plecarea tatalui meu, plecare despre care am sa imi rezerv dreptul de a va povesti  intr-o alta postare.
Cei opt ani in care tatal meu a fost langa mine, aici in Marele Oras, au fost fenomenali!
Desi  atat eu cat si medicii nu am mai sperat la minunea numita Matei, Dumnezeu a vrut ca el sa vina in viata mea! Acesta este cel mai mare dar, pe care l-am primit in viata aceasta!
Dupa multe peripetii, dupa multe lectii invatate, dintre care cea mai importanta : ai grija sa fi pregatit  atunci cand ceri ceva lui  Dumnezeu! S-ar putea sa primesti, iar daca nu esti pregatit  pentru ceea ce ai cerut,  caderea  este dureroasa, atat de dureroasa incat se poate intampla sa nu iti revi niciodata!
Mi-am revenit, cu mii de multumiri  Domnului! Am realizat ca langa mine sunt doar cativa oamneni, nici ca as avea nevoie de mai multi!  Am realizat cat de importanta este sanatatea pentru om,! Si cel mai  important, simt cum s-a inchis un ciclu din viata mea!
Acum sunt chiar la inceputul unei perioade noi, perioada semnalizata din toate partile, cu plancarde colorate, sunete si trambite!
Iubirea vietii mele se numeste Victor. Ne-am intalnit in urma cu multi ani, atat de multi incat nu imi mai amintesc ... dar nu mai are importanta data exacta.  Important este faptul ca la  inceputul acestui  nou drum , el reapare in viata mea,  urandu-mi bun venit in viata lui!  Adica, tot ce mi-am dorit vreodata! Tot ceea ce am sperat cu ani in urma, urmeaza sa se intample acum! Acum, pentru ca abia acum, sunt pregatita pentru NOI! 
Si cum am aflat ca drumul care se deschide,  este drumul corect...?  Este o poveste incredibila pentru multi, o poveste care il are in prim plan pe Matei ....
Destul de suparata, mai ales pentru ca nu intelegeam ce mi se intampla, pentru ca Victor, a avut un comportament ciudat, din punctul meu de vedere, pentru ca nerabdarea ma impingea de la spate... toate erau cu susul in jos.  Nimeni nu se intelegea cu mine, si mai grav era faptul ca nimeni nu incerca sa se inteleaga cu mine... poate doar...  copilul meu care intr-o dimineata, vine zambitor la mine si imi spune:
``-Mami, stii cu cine am visat aseara?
- Nu, mami, nu stiu! Cu cine?
- Cu Victor!!``
Siderata ma uit la baietelul meu de 4 ani si 5 luni, si nu inteleg... de unde stie de Victor? Niciodata nu i-am vorbit de persoana lui! Nici macar numele nu i l-am pomenit!  Si il intreb:
`` - Mami.... dar, tu stii cine este Victor?
- Da, stiu! Este omul care te iubeste, si pe care il iubesti!``
Acesta a fost raspunsul la toate intrebarile pe care mi le pusesem in ultima perioada!
Si asta nu este tot...
Dupa o saptamana,  il intreb eu pe el:
``- Mami sti cu cine am vorbit ?
-          Cu tati!
-          Nu mami, nu cu tati...
-          Cu unchiu`!
-          Nu mami, nu am vorbit cu unchul, am vorbit cu Victor!
La care, el cu ochii mari...
-          Dar cine este Victor, mami?``
Acesta este unul dintre cele mai clare semne primite de mine, vreodata! Divinitatea  l-a ales pe baietelul  meu  pentru a-mi transmite ceea ce trebuia sa inteleg!
Si nu a fost singurul semn legat de aceasta problema, doar  ca a fost semnul care nu m-a lasat sa gresesc , mi-a dat de inteles ca drumul este stabilit, curat, fara ocolisuri, sigur, si plin de tot ceea ce imi doream!
Este atat de bine atunci cand ai ochi, pentru ca poti vedea! Este atat de bine atunci cand ai urechi, pentru ca poti auzi! Este atat de bine atunci cand vezi, sau auzi  SEMNE... pentru ca sti care iti este drumul!

Iertare!


Moartea unei fiinte  ne intristeaza, iar daca aceasta  este una apropiata, noi cei ramasi aici, suferim!
Uitam ca fiintele dragi odata plecate, merg spre lumina, uitam ca rolul lor aici s-a terminat.  Intotdeuna ne punem intrebari de genul: De ce? sau Ce ar fi fost daca ea, sau el ar fi trait?  Si avem impresia ca viata noastra ar fi avut un alt curs! Ne inselam! Noi am venit pentru propria evolutie, pentru a trai darul primit de la Dumnezeu, zi de zi, ceas de ceas, clipa de clipa!
Trecerea in nefiinta a unei persoane dragi,  nu ne este data in semn de pedeapsa,  pur si simplu plecarea este iminenta, lectia s-a terminat! Noi inca suntem aici, deoarece mai avem de invatat!
De cele mai multe ori luam un asemenea eveniment mult prea personal decat ar trebui,  si  odata cu el ne aducem aminte de greselile din viata noastra, greseli pentru care nu ne-am iertat, nu ne-am cerut iertare si nu am fost iertati .
 Pentru ca toate acestea nu au legatura cu noi, nu  anuleaza greselile noastre.  Parerile de rau pentru faptele, vorbele, gandurile  pe care le-am facut, le-am spus, sau le-am avut, suferinta provocata celorlalti, sunt mai vii ca niciodata in aceste momente, ... si ne macina!
Dupa mine, cea mai importanta lectie a vietii este IERTAREA! Tot ce ne ramane de facut este  sa ne iertam pentru greselile noastre, sa ne crem iertare celor ce inca sunt printre noi, apoi sa ne cerem iertare Domnului!
Eu multumesc,  pentru tot ceea ce am primit bun si rau! Multumesc, pentru noua fiinta in care m-am transormat! O fiinta care a reusit sa se ierte, sa ierte la randul ei, sa isi ceara iertare de la cei din jur si de la Dumnezeu!