marți, 6 septembrie 2011

Tradarea! Sau... ``drumul spre iad este pavat cu intentii bune!``


BINE... am dorit sa fie bine!
Pentru toti in jurul meu, dar am uitat ca intai trebuie sa imi fie mie bine, ca apoi cei din jurul meu sa beneficieze de binele meu!

Acum stau si ma uit la ei si  nu imi vine sa cred ce lectie poate sa imi de-a viata! Nu imi vine sa cred ca tot ceea ce am crezut despre oameni, in slujba carora m-am pus fara sa carnesc, este fals!
Pentru ca mai acum catva timp o parte din acea multime care ma inconjura  a disparut, si a disparut lasand dare adanci in sufletul meu... A disparut, calcandu-ma in picioare! Veti spune... pentru ca le-ai permis! Si DA, le-am permis, deoarece in viziunea mea fiecare om  are dreptul la prezumtia de nevinovatie, si trebuie creditat!
Doar ca acum situatia se repeta, doar ca oamenii care dispar din jurul meu, sunt oamenii cei mai apropiati....  deci nu am invatat lectia de acum doi ani... o concluzie foarte tirsta....

Si totusi.... Cat poate fi de gresit? Cat de  mare este pacatul, ca eu, inca cred in oameni? Inca, cred in sufletele lor!
Nu conteaza ce au facut! Nu conteaza suferinata mea, atat timp cat ei mai au o sansa sa inteleaga ca suntem aici, impreuna pentru a invata!
Nu cred ca Bunul Dumnezeu, ne-a lasat sa venim pe pamant, pentru a face greseli fara a le costientiza, si  mai ales, sa nu facem nici un gest, cat de mic, pentru a intelege ca, daca noi nu ne iubim intre noi, ca si oameni, nu putem evolula!
Cum poate cineva sa spuna: eu imi iubesc, pisica, catelul, casa, sau masina, fara sa poata sa simta ce-a mai mica consideratie fata de semenii lui?!
Cum poate cineva sa isi iubeasca copilul, atat timp cat nu realizeaza ca suferinta provocata de el altora, este trimisa in Univers, de unde poate oricand sa se intoarca, nu doar asupra lui, ci, chiar si asupra celor dragi!
Dupa mine respectul este cea mai mare forma de iubire!  Atata timp cat te respecti pe tine,  te iubesti, respecti,  adica iubesti si tot ceea ce te inconjoara! De aceea, cred eu,  marii ganditori sustin ca ne-am nascut pentru iubire! Sa iubim, sa fim iubiti! Respectand!
Nu sunt eu in masura, sa dezleg misterele gandirii omenesti, sunt prea mica pentru asta! Eu vreau doar sa inteleg, de ce, daca eu imi doresc din tot sufletul sa pot face bine celor din jur, si implicit mie, si fac tot ce imi sta in putinta in aceest sens, totusi nu reusesc sa evoluez?
Poate pentru ca, nu imi este permis! Nu imi este permis, sa intervin in viata celor dragi, sa ii sustin... poate ca beneficiile transmise de mine, nu sunt vazute de ei ca si beneficii! Altfel nu imi explic!
Daca ma gandesc ca, nu am voie sa intervin, pentru ca, fiecare a venit acum, aici,  sa ne invatam lectiile, iar eu intervenind, lectiile nu pot fi duse la capat,  parca... furtuna pe care o am in fata,  se mai  domoleste!

Si pana aici... nu este nimic... ceea ce ma deranjeaza  in cel mai crancen mod, este faptul ca.... Ok! Nu mai ai nevoie de mine , nu mai ai nevoie de ceea ce fac, sau am facut pentru tine, ti-a ajuns, si poti sa te debarasezi usor, de tot ceea ce insemn eu!  Asta nu este o problema, se poate termina, simplu... dar, totusi Tu nu inchei simplu acest schimb de viata, pentru ca as minti sa spun ca eu nu am primit nimic in schimb,  Tu il inchei prin tradare! Si nu te opresti doar aici, ci emiti in continuare tot felul de energii negative, energii care imi fac rau! Rau de care eu nu am nevoie, pentru ca, chiar daca Tu nu mai faci parte din viata mea, sunt alte persoane,  fata de care eu am tot felul datorii, datorii  pe nu le pot onorara, si din cauza energiilor tale negative, care imi pun tot felul de piedici!  
Si ca sa fie clar pentru toate persoanele vizate, atunci cand s-au rupt legaturile  dintre noi, eu nu am uitat ca v-am iubit!

Te-am iubit pentru ca ai fost prietena mea, pentru ca ai fost langa mine, cand am avut nevoie de un umar pe care sa plang, de un ajutor, pe care mi l-ai dat neconditionat, pentru ca m-ai ascultat, cand nimeni nu o facea, te-am iubit pentru tot ceea ce ai facut pentru mine si copilul meu, ...  desi,  situatia in care ne-am imprietenit a fost una bizara... bizar..., este putin spus! Iar acum, imi este dor de tine! Esti singura persoana dintre cele o mie disparute din jurul meu, de care, chiar imi este dor!

Te-am iubit pentru ca esti un om bun! Pentru ca am avut impresia ca impreuna putem muta muntii din loc! Pentru ca faceam o echipa extraordinara impreuna! Cel putin asta a fost impresia mea... Atat de mult te-am iubit incat, am intrat in familia ta neconditionat, doar ca tu ai considerat ca, statusul de membru al familiei tale, este mult prea mult, pentru mine... dar copilul nu are nici o vina! Eu consider ca, doar noi amandoua, suntem vinovate! Spatiul de care fiecare avea nevoie, nu a fost respectat, de nici una dintre noi!

Te-am iubit atat de mult incat atunci cand existenta ta ajunsese in acel punct critic, incat se punea problema sa dispari dintre noi.... am crezut ca si viata mea s-a terminat! Nu imi vedeam viitorul,  fara ca tu, sa nu faci parte din el!   Te-am iubit atat de mult incat copilul meu de 3 ani si jumatate, atunci cand i-am spus `` Mami, te iubesc!`` mi-a raspuns: ``Nu ma iubesti, tu o iubesti pe ..ea!``  

Te-am iubit, si te voi iubi toata viata mea, pentru ca tu imi esti dat de Dumnezeu, nu te-am ales ca pe un prieten...,  iar lucrul acesta nu se poate schimba! Faci parte din viata mea si vei face parte,  pana cand vom inchide ochii, chiar daca ne place sau nu! Sa nu uitam,  ca pana sa apara Matei in viata mea, tu ai fost ``cel mai iubit dintre pamanteni``!

Iar acum pentru final, pentru ca nu sunt cea care sa arunce cu pietre, si pentru ca imi doresc din tot sufletul sa va gasiti linistea, liniste care imi va aduce si mie liniste, si vom putea merge mai departe, vreau sa stiti ca eu v-am iertat pentru tot ceea ce a fost! V-am iertat de mult! Desi nu mi-ati cerut-o, eu totusi am facut-o, in virtutea iubirii pe care v-am purtat-o, si care nu poate fi uitata!
Si pentru ca nici un om nu este fara de greseala, imi cer iertare pentru tot ceea ce am gresit in fata voastra, cu gandul, fapta sau vorba!

...dar,  drumul meu continua, chiar daca voi ati cotit la dreapta,  la stanga, sau v-ati intors inapoi! 

Niciun comentariu: