In mintea mea, vaza de cobalt plina cu flori de camp, de pe
masuta de ceai din living, sub care
gasisem mesajul ``Bine ai venit acasa,
draga mea!``, imi apartinea, o primisem de la mama, in momentul in care am
plecat la ``casa mea``....
Stateam relaxata in
bratele lui, si imi plimbam ochii prin casa, dintr-o data pe un dulap, in bucatarie vad acea vaza ... o vaza de
cobalt, plina cu spice de grau si flori
de camp! Atunci am stiut!
Voi scrie aceasta
poveste, pentru ca .... mirosul ierbii proaspat taiate, al
lemnului ars in camp, mirosul bradului verde... totul imi aduce aminte de
casa... acasa.... acasa este alaturi de el!
Soarele starlucea pe
cer! Era cald, in vara aceea.... nu avusesem parte de prea multe ploi... Vacanta
era in toi, iar, noi incercam sa ne umplem timpul cat mai placut, cu activitati
caracteristice acelei varste... bicicleta, sotron, elastic, masa de ping-pong,
chiar si topogan, desi cam trecuse varsta pentu el... dar, ne urcam, din cand
in cand... senzatia de sus, de la inaltime, ne umplea chipurile de un zambet
larg.
Intr-una din acele
zile de vara, intr-un moment, cand
tocmai eram urcata pe marele topogan, si ma pregateam sa imi i-au zborul, il zaresc...
nu il cunosteam.., avea o bicicleta noua, frumoasa, si mai ales... avea o atitudine de invingator!
Asa a inceput povestea
noastra... pe topogan, pe bicicleta, cu o atitudine de invingator!
Anii au trecut, ne-am
``maturizat sever`` - cum spune Guess Who , si ne-am reintalnit pentru a arde,
ceea ce nu s-a ars la timpul acela.
De aici inainte totul
este doar in mintea mea... astept ca viata, sa imi confirme semnele!
Veneam spre casa, spre
casa noastra alba, cu gard negru din lemn.
Sunt obosita, nu mai am 30 de ani, drumul care alta data il faceam
fluierand, acum mi s-a parut foarte lung. Nerabdarea de a ajunge la destinate
imi oferea energia necesara pentru a
merge inainte!
Plecasem singura,
incepeau primul an universitar din viata
lor, si pentru ca Victor avea multe probleme de rezolvat, nu a fost posibil sa
ma insoteasca.
Baietilor le trebuia
un sprijin, trebuia ca eu sa fiu langa ei! Printr-o veche cunostiinta, le-am
gasit un apartament cochet in zona centrului, zona care ii avantajeaza pe
amandoi, i-am instalat acolo, si cu putin noroc, am participat la ambele
ceremonii de deschidere al primului an universitar, la medicina, si la aviatie. Emotiile au fost foarte mari! Nu imi vine sa
cred ca a trecut timpul atat de repede, si ei s-au facut barbati! Parca acum
s-au intalnit in parc, s-au jucat, s-au batut, s-au imprietenit... si prieteni
au ramas!
Au crescut impreuna,
au invatat impreuna, au avut grija unul de altul, si impreuna, de Alex.. S-au
maturizat! Stiu cine sunt, ce isi doresc de la viata, si au tot sprijinul noastru!
Ajunsa in fata casutei
albe, parchez masina in fata portilor
din fier forjat, si dau sa intru in curte... Doar ca sunt oprita de explozia de
bucurie cu care ma intampina cainele nostru,
nu mai stia cum sa sara, sa se invata, sa latre, si cum sa isi manifeste dragostea care o are pentru mine...
- - Ti-am
lipsit, vagabond batran!! Si il maingai pe crestet cu blandete.
v .... va urma
Un comentariu:
Scrii frumos, visezi la fel de frumos, o frantura de lumina pe un cer innorat plin de barfe scandaluri si noncultura. Ma bucur ca ne-am intalnit virtual. Totul se intampla cu un scop atunci cand trebuie, cum trebuie si cat trebuie. Nu crezi?!
PS. nu mai sunt la COCOR, a fos o experienta esuata ... acum doar pe net si la gradinite...
Trimiteți un comentariu